Festivalul Piftiilor de la Tismana, doar o amintire culinară

Dispare unul dintre festivalurile care începuse să prindă tradiție la nivel de județ, anul viitor urmând să fie organizată ultima ediție a acestuia. Până atunci, cei care au ajuns sâmbătă la Tismana s-au bucurat din plin de piftiile și sărmăluțele expuse la Festivalul Răciturilor. A noua ediție a avut și cel mai puțin număr de participanți, dar proprietarii de pensiuni din Gorj și Mehedinți strânși aici au avut parte de aprecieri și laude de la cei care le-au degustat preparatele.

Mesele pline de bunătăți culinare nu au mai fost întinse anul acesta la pensiunea de lângă Mănăstirea Tismana, ci direct în centrului orașului, acolo unde localnicilor, dar și turiștilor, le-a fost mult mai ușor să ajungă. Nu au mai venit, în schimb, atât de mulți expozanți ca în anii trecuți, dar chiar și așa cei care au adus în fața publicului răcituri care de care mai bune au primit felicitări la scenă deschisă. Chiar și elevii de la două licee din Târgu Jiu au reușit să impresioneze juriul aflat în căutarea celei mai bune piftii. Debutanți, tinerii au primit felicitări de la președintele juriului Victor Negomireanu, dar și recomandări pentru ca rețetele lor să fie și mai bune pe viitor. Acesta a mers, în schimb, direct pe încredere la proprietarul unei pensiuni din Mehedinți, din ale cărui produse nici nu a mai gustat, fiind convins că și anul acesta răciturile sunt de calitate.

Peștele, la mare căutare

„Este un pescar pe care îl cunosc de ani de zile, îi cunosc produsele, nici nu trebuie să le mai gust. Are nota zece din start”, a spus Negomireanu, vorbele sale fiind confirmate apoi în momentul în care au vizitatorii au avut ocazia să guste din preparatele lui Mitică Popescu. Oamenii s-au înghesuit la farfuriile acestuia cu piftii făcute din pește de Dunăre. „Este pește proaspăt, prins de mine din Dunăre, iar rețetele de răcitură nu le mai comentăm pentru că se vede cât sunt apreciate de toată lumea. Am venit cu somn fript, cu crap proaspăt, cu mălai făcut în țest, iar oamenii ne apreciază rețetele, ceea ce ne bucură”, a declarat Popescu. „Sunt moartă după pește, iar dacă dânsul vine de la Dunăre, sigur are pește proaspăt. De abia aștept să prind o porție. Restul ce mai e pe aici mă interesează mai puțin, dar din piftiile astea cu pește vreau să gust neapărat”, a spus o gorjeancă.

Zeci și zeci de vizitatori ai festivalului au putut să deguste apoi din produsele culinare expuse, pe lângă acestea organizatorii și primăria oferind tuturor peste 1.300 de sarmale pregătite la ceaun, cu piftiile aferente. Printre degustători au fost și doi chinezi, care pun bazele unei afaceri la Peștișani, primarul Cosmin Pigui venind cu ei la Tismana tocmai pentru a-i obișnui cu tradițiile locului.

Adio, festival!

Președintele ANTREC Gorj, Radu Ciobanu, a anunțat că în 2018 va fi organizată ultima ediție a Festivalului Piftiilor. „Vom pune capăt acestui festival anul viitor, când vom organiza cea de-a zecea ediție. Vom continua însă, prin ANTREC Gorj, cu alte evenimente gastronomice, dar de altă natură, pe care le vom organiza în alte zone ale județului”, a declarat Ciobanu, acesta dând de înțeles că viitoarele manifestări de acest gen s-ar putea desfășura în zona de est a județului, adică spre Baia de Fier sau Rânca, zone în care numărul turiștilor este mai mare decât cel al celor veniți la Tismana, iar pensiunile sunt și ele mai multe.

Vizualizări: 2,934

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: