Exercițiu de salvare la un liceu din Târgu Jiu

Pompierii gorjeni organizează, luni, un exercițiu de salvare la Colegiul "Spiru Haret" din Târgu Jiu. Exercițiul are loc în cadrul evenimentelor dedicate Săptămânii Protecției Civile, iar acțiunea va demara la ora 11.
"Situația tactică presupune producerea unui accident rutier în care sunt implicate două autoturisme.
Practic, elevii colegiului vor putea asista la operațiunile de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat, exact așa cum se desfășoară într-o situație reală. Situația tactică detaliată, numărul presupuselor victime și presupusele leziuni nu sunt cunoscute nici de către echipajele noastre de intervenție, încercând astfel să imităm o situație de urgență într-un mod cât mai aproape de realitate.
Este foarte important să conștientizăm riscurile încă de la vârste fragede și să dezvoltam un comportament preventiv!", a transmis ISU Gorj.
Vizualizări: 491
Distribuie Trimite pe WhatsApp