Exclus din PNL Gorj

Biroul Permanent Județean al PNL Gorj a decis joi seara prin vot excluderea din partid a consilierului local de la Târgu Jiu, Mihai Paraschiv. Acesta era principalul susținător al primarului liberal Marcel Romanescu. Votul a fost de 21-10 în favoarea excluderii.

"Mihai Paraschiv a fost exclus din rândul membrilor PNL pentru că, prin numeroase poziții publice, a prejudiciat imaginea Partidului Național Liberal și a membrilor săi, abaterile dumnealui de la prevederile Codului Etic și Statutului PNL fiind continue și repetate, motiv pentru care a fost sancționat și anterior. Începând din anul 2016, Mihai Paraschiv a făcut declarații care au adus prejudicii de imagine PNL Gorj și membrilor săi, periclitând ducerea la îndeplinire a unor obiective politice importante ale PNL Gorj", arată un comunicat de presă al partidului.

În comunicat este prezentată o lungă listă de abateri, cum ar fi aceea că a spus că PNL a făcut blat cu PSD în 2016 la Primăria Târgu Jiu sau că Vîlceanu lansează atacuri prin gura sau condeiul altor persoane.

Mihai Paraschiv are dreptul de a contesta decizia la Curtea Județeană de Arbitraj a PNL, în termenul prevăzut de Statutul PNL, se mai arată în comunicat. (A.A.)

Vizualizări: 2,760

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: