Eneli concertează în centrul orașului Târgu Jiu

Noaptea de Revelion va aduce concerte în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, iar la miezul nopții va fi un foc de artificii, după cum anunță primarul Marcel Romanescu.

“Va fi un spectacol care va începe la ora 22, cu o formație locală pentru început și, după aceea, un concert Eneli, o târgujiancă de-a noastră care este foarte apreciată în afara granițelor țării. Sunt convins că târgujienii vor aprecia că este alături de noi în noaptea dintre ani”, a spus primarul.

Și alți tineri din Târgu Jiu vor cânta în noaptea dintre ani. "M-am bucurat din suflet că am putut s-o aducem și că avem tineri talentați care trebuie să fie mult mai bine promovați. Ileana Popescu este un nume mare în muzica clasică. Acum a schimbat genul de muzică și va concerta pe alt gen la Târgu Jiu”, a mai anunțat Romanescu. (A.A.)

Vizualizări: 1,666

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: