Echipa lui Găman deschide optimile cupei

Echipa pregătită de Mario Găman a avut un parcurs neaşteptat de bun în Cupa României, dar şchioapătă în campionat. Marţi, doljenii deschid seria de meciuri din optimile Cupei României, urmând să joace de la ora 15:00 cu fosta prim-divizionară FC Hermannstadt.

CSO Filiaşi a fost surpriza din această ediţie a Cupei României după ce a eliminat o echipă de Liga 2 şi una de Liga 1 şi a ajuns în optimi.

Formaţia pregătită de gorjeanul Mario Găman evoluează în Liga 3, seria 6, unde nu are un parcurs foarte bun dar speră la încă o surpriză în cupă.

„Este o nouă partidă din care noi avem numai de câştigat, pentru că întâlnim echipa neînvinsă a Ligii a 2-a. Este o echipă care îşi doreşte promovarea şi după spusele preşedintelui lor şi câştigarea Cupei. E clar că ne aşteaptă o partidă cu un adversar foarte bun, cu jucători cu mare experienţă la nivelul Ligii 1, dar şi noi suntem pregătiţi. Ştim ce ne aşteaptă şi cred că băieţii vor demonstra că au valoare. Vor încerca să încânte telespectatorii, pentru că, după cum ştiţi, timp de o lună suporterii nu au voie pe stadioane. Am pregătit partida din toate punctele de vedere, ştim ce ne aşteaptă. O să încercăm să ne facem jocul nostru ofensiv, cu care v-am obişnuit, şi sperăm ca după partidă să ne putem bucura din nou“, a declarat antrenorul Mario Găman, pentru Gazeta de Sud.

CSO Filiaşi a eliminat în cupă formaţiile CS Cârcea, Vediţa Coloneşti, ACS Viitorul Târgu Jiu şi UTA Arad. Acum echipa lui Găman încearcă o nouă surpriză în cupă, într-un meci care ar putea fi ultimul al lui Mario Găman pe banca celor de la Filiaşi. Meciul se va disputa cu începere de la ora 15.00, pe stadionul „Orăşenesc“ din Filiaşi.

Vizualizări: 523

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: