Dream Team, vicecampioană regională la minifotbal

Campioana Gorjului la minifotbal, Dream Team Târgu Jiu, a terminat pe locul al doilea Campionatul Regional de la Craiova, calificându-se la Campionatul Naţional de la Alba Iulia. Competiţia a avut loc în perioada 8-10 iunie.

Dream Team Târgu Jiu a depăşit toate aşteptările. Băieţii lui Ion Cănăvoiu şi Bogdan Chiriac au plecat de acasă cu gândul să depăşească faza grupelor pentru prima oară în istoria participării echipelor gorjene la Campionatele Regionale.

Dream Team a trecut în viteză de grupe cu trei victorii în timp regulamentar şi una la penaltiuri, dar nu s-a mulţumit doar cu atât. În sferturi, campioana Gorjului a învins Sporting Deva, echipă participantă anul trecut la Campionatul Naţional de la Bacău, scor 2-0, prin dubla fostului jucător de legendă al echipei naţionale de futsal, Ion Al-Ioani.

În semifinale, sorţii le-au scos în cale celor de la Dream Team, campioana României din 2016, FC Hermannstadt Sibiu. Cu victoria contra celor de la Deva, Dream Team şi-a asigurat şi participarea la Campionatul Naţional de la Alba Iulia, acolo unde merg cele mai bune 6 echipe din regiunea Sud-Vest.

A urmat o evoluţie fantastică în faţa celor de la FC Hermannstadt. Ionuţ Tătaru şi Bogdan Brotea au marcat golurile unei victorii senzaţionale cu 2-1 şi care a însemnat, implicit, calificarea în finală.

După 6 meciuri epuizante în mai puţin de 48 de ore, băieţii de la Dream Team au înfruntat o altă echipă din Sibiu în finală, Borussia Hermannstadt. Din nou, apărarea şi-a făcut datoria, o apărare care a încheiat turneul cu numai două goluri primite în 7 meciuri! Dream Team şi Borussia au încheiat la egalitate, 0-0, şi finala s-a decis la loteria executării loviturilor de la 7 metri. Cei de la Sibiu au fost mai inspiraţi şi cu ajutorul unui portar în zi de graţie, s-au impus.

Pe lângă trofeul de vicecampioană şi medaliile de argint binemeritate, gorjenii s-au ales şi cu un premiu individual. La 35 de ani, Ion Al-Ioani a demonstrat că rămâne un jucător fantastic, fie că vorbim de minifotbal sau futsal, şi a primit premiul de „Cel mai bun jucător al competiţiei”.

Campionatul Naţional de la Alba Iulia va avea loc în perioada 6-8 iulie. La turneu vor participa cele mai bune 20 de echipe de minifotbal din ţară.

Rezultate

Grupa D

Dream Team Târgu Jiu – Inter Sibiu 5-0

Dream Team Târgu Jiu – Liberty Hunedoara 4-0

Dream Team Târgu Jiu – FC Boromir Deva 0-0 (3-2) după 7 metri

Dream Team Târgu Jiu – Hercules Drobeta 4-1

Sferturi de finală

Dream Team Târgu Jiu – Sporting Brad Deva 2-0 (goluri: Al-Ioani 2)

Semifinale

Dream Team Târgu Jiu – FC Hermannstadt Sibiu 2-1 (goluri: Tătaru şi Brotea)

Vizualizări: 1,055

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: