Dosarul lui Călinoiu, secret. Mesajul lui Narcis Daju!

Grupul de Acţiune în Interes Public, condus de jurnalistul Narcis Daju, a solicitat Tribunalului Gorj o copie a dosarului aflat pe rol, prin care Ion Călinoiu cere anularea ordinului prefectului prin care a fost revocat din funcţie. Jurnalistul susţine într-o postare pe facebook că i-a fost respinsă solicitarea.

"Luni, Tribunalul Gorj decide dacă Ion Călinoiu se întoarce sau nu în fruntea Consiliului Județean. Pentru că încerc să duc lucrurile la capăt, am decis să depun o cerere de intervenție, în favoarea Prefecturii, din partea Grupului de Acțiune în Interes Public, în litigiul pe care îl are cu Ion Călinoiu, care a constestat ordinul prefectului de revocare a sa din funcția de președinte al Consiliului Județean. Pentru a formula cererea de intervenție, am solicitat Tribunalului să-mi elibereze o copie a dosarului. După o zi și jumătate de deliberări, Tribunalul a emis un răspuns ILEGAL și GOLĂNESC, anunțându-mă că nu-mi vor elibera absolut nicio copie. Sunt obișnuit ca instituțiile statului nostru de drept să-mi dovedească frecvent că România este stat mafiot, și sub nivelul de democratizare al unei țări bananiere. Pe deasupra, îmi mai stau pe creier și gunoaiele aflate în campanie electorală, care fie stau ascunse sub pat, de frica lui Călinoiu, fie își asumă jegos succesul revocării acestuia. Ceea ce știu sigur este că nu voi renunța", este mesajul postat de Narcis Daju.

Daju este jurnalistul care a demascat complicitatea unor instituţii ale statului cu Ion Călinoiu, pentru ca incompatibilitatea să nu producă efecte juridice. (A.A.)

Vizualizări: 3,822

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: