Doi salvamontiști din Gorj, martorii unui accident produs în Vâlcea

Doi salvatori montani din Gorj au fost martorii unui accident între un TIR și un autoturism, în Vâlcea. Salvamontiștii mergeau spre București, unde urmează să fie premiați de Ministerul de Interne pentru activitatea depusă pe munte. La un moment dat, în zona Cârligului Întors, a avut loc accidentul. 

Salvatorii n-au stat pe gânduri și au coborât din mașină, au mers la cei implicați în evenimentul rutier și au făcut primele evaluări medicale. 

Din fericire, n-a fost nevoie să fie duși la spital cei implicați în evenimentul rutier. 

"Salvatori non stop. Doi salvamontiști gorjeni aflați în drum către București pentru a primi mâine, din partea Ministerului de Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență, alături de colegi din Prahova, Sibiu, Harghita, Argeș și Neamț, distincții pentru activitatea desfășurată, au fost martorii unui accident rutier între un tir și un autoturism, în zona "Cârligului intors0" , Dealul Negru, între Pitești și Vâlcea.

Salvamontiștii au asigurat imediat zona folosind triunghiuri reflectorizante si luminile din dotarea autospecialei Salvamont și au făcut primele evaluări medicale ale celor doua persoane din autoturismul grav avariat. Din fericire , cele doua persoane nu au avut afecțiuni medicale manifestând doar simptomele specifice stării de soc de după un astfel de eveniment.

Din păcate, de la producerea accidentului și timp de cca 20 de minute, cât colegii noștri au stat acolo nu a oprit nici o alta mașină", este mesajul celor de la Salvamont.

Vizualizări: 1,078

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: