Descinderi la traficanţii de cannabis din Târgu Jiu

Trei tineri din Târgu Jiu au fost reţinuţi aseară, aceştia fiind suspectaţi că fac parte dintr-un grup organizat specializat în trafic de cannabis. Aceştia chiar cultivau planta din care se fac droguri, astfel de culturi fiind depistate la Târgu Jiu şi la Vâlcea, unde unul din tineri avea bunicii.

Procurorii DIICOT de la Târgu Jiu au descins ieri dimineaţă la mai multe adrese din Gorj şi Vâlcea pentru a destructura o reţea de traficanţi de canabis. Ancheta vizează cinci persoane, trei dintre ele fiind găsite acasă de mascaţi, toate fiind aduse la Târgu Jiu pentru audieri. Cei trei suspecţi au primit aseară ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, azi urmând să fie duşi la instanţa de judecată pentru arestare preventivă. În urma percheziţiilor, oamenii legii au confiscat şi 21 de kilograme de canabis, cantitate care ar fi urmat să ajungă pe piaţă, la consumatori, în perioada următoare. Persoanele anchetate în acest dosar sunt acuzate de trafic de droguri şi deţinere de droguri de risc, pentru care riscă ani de închisoare.

La descinderi au participat poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi al I.P.J. Gorj, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj. Aceştia au efectuat cinci percheziţii domiciliare  la mai mulți suspecți de trafic de droguri de risc.  Patru descinderi au avut loc în județul Gorj și una în județul Vâlcea. Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor D.I.P.I.

Vizualizări: 233

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: