Decizie privind autorizarea Termocentralei Rovinari
Cea mai fiabilă termocentrală a CE Oltenia ar putea obţine autorizaţia integrată de mediu într-o săptămână. Termocentrala Rovinari funcţionează fără autorizaţie încă de la sfârşitul anului 2017. Toate autorităţile publice implicate îşi vor expune punctul de vedere în ceea ce priveşte reautorizarea termocentralei într-o şedinţă a Comisiei de Analiză Tehnică.
„Direcţia de Sănătate Publică şi-a exprimat punctul de vedere că nu se supune activitatea termocentralei unei avizări din partea dânşilor. Săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă în care vor fi analizate toate detaliile şi toate datele tehnice în vederea emiterii autorizaţiei integrate”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj.
După emiterea deciziei, va urma o perioadă în care cei nemulţumiţi vor putea să facă observaţii sau sugestii.
Pentru a putea obţine avizele necesare de la instituţiile avizatoare, CE Oltenia a trebuit să prezinte un plan de măsuri pentru următorii ani. Asta după ce în timpul dezbaterilor publice, cetăţenii din Fărcăşeşti s-au plâns de zgomotul făcut de instalaţiile termocentralei. Una dintre măsuri prevedea strămutarea unor gospodării din zonă.
Noua autorizaţie integrată va avea o valabilitate de 10 ani. Pentru că nu a obţinut la timp această autorizaţie, Complexul Energetic Oltenia a fost sancţionat contravenţional de Garda Naţională de Mediu.