După ceremonia nupțială, proaspăt căsătoriții pleacă într-o meritată perioadă de vacanță, cunoscută sub numele de "lună de miere," deși durata ei nu mai este, în general, o lună întreagă. Această tradiție are o vechime istorică și este strâns legată de producția de miere de către albine.

"Celebra 'lună de miere' reprezintă sau ar trebui să reprezinte cea mai frumoasă etapă din viața unui cuplu, care urmează imediat după ceremonia de nuntă și este destinată exclusiv celebrării iubirii lor reciprocă.

Originile obiceiului pot fi atribuite babilonienilor, care au introdus conceptul de "lună de miere." În vechime, în Babilon, în prima lună după nuntă, tatăl miresei obișnuia să ofere ginerelui o băutură alcoolică specială, obținută prin fermentarea mierii de albine, cunoscută sub numele de "licoarea zeilor."

Conform tradiției, mirele era îndemnat să consume această licoare timp de o lună, ceea ce, se credea, sporea șansele ca cuplul tânăr să aibă urmași.

Prima mențiune scrisă a conceptului de "lună de miere" poate fi găsită în Cartea Zend Avesta a perșilor antici. "Prima lună a căsătoriei, după cum este descrisă în Cartea Zend, era numită 'luna de miere,' în timp ce a doua lună era denumită 'luna de pelin,' așa cum nota Voltaire în opera sa 'Zadig,' publicată în 1747.

Versiunea modernă a tinerilor căsătoriți care pleacă într-o vacanță de aproximativ o lună după nuntă a început să se dezvolte în perioada victoriană. La acea vreme, cheltuielile pentru această vacanță erau suportate de familia mirelui, iar cele 30 de zile petrecute împreună reprezentau o oportunitate excelentă pentru cei doi îndrăgostiți de a se cunoaște mai bine. Termenul englezesc original era "hony moone," menționat pentru prima dată în 1546.

În Statele Unite, aproximativ 1,4 milioane de cupluri își petrec "luna de miere," dar majoritatea acesteia are loc la aproximativ patru luni după nuntă. În medie, o "lună de miere" modernă durează aproximativ 8 zile, iar doar unul din patru cupluri reușește să realizeze vacanța romantică la care au visat."