De ce a amânat Dragoș Militaru acceptarea unei oferte din Liga 1
Antrenorul gorjean Dragoș Militaru a recunoscut că a primit o ofertă de la FC Botoșani. Echipa din Botoșani a stat o perioadă fără antrenor principal iar zilele trecute l-a numit în funcție pe Flavius Stoican, și el fost antrenor la Pandurii ca și Militaru.
FC Botoșani s-a interesat în acest sezon de Dragoș Militaru, antrenorul revelației din Liga 2 Unirea Dej, fost antrenor la Pandurii. Discuțiile nu s-au concretizat și s-au oprit la stadiul incipient, chiar dacă s-au întins pe o perioadă de câteva zile.
Militaru a spus recent că nu se teme să facă pasul la o echipă de primă divizie, dar așteaptă momentul potrivit. ”Nu mă tem să fac pasul următor, dar când trebuie să mergi în altă parte, trebuie să ai discuții clare cu persoana respectivă, care te dorește, sau clubul respectiv. Atunci, trebuie pus pe tapet tot ce îți dorești tu, ce își dorește clubul și atunci automat e aceeași lungime de undă. Când am venit la Dej, prima discuție cu președintele și vicepreședintele a durat nouă ore”, a dezvăluit Militaru la Accent Tv, recunoscând și discuțiile cu FC Botoșani: „A fost o discuție de principiu, eu mai aveam câteva etape din prima parte a sezonului și era normal să termin ce aveam de făcut la Dej. Nu am zis nu, am zis că mai am câteva meciuri și ei mai aveau câteva meciuri. Nu era ok la momentul respectiv, dar nu am zis nimănui nu, am spus că vorbim. Indiferent cine m-a sunat, doar dacă am fost sigur că nu vreau să merg undeva am spus nu. E clar că vreau să merg la un nivel superior, dar trebuie să fie și momentul potrivit, atât pentru mine, cât și pentru clubul respectiv”.
Ca fost jucător, fost mijlocaș, ”principalul” Unirii Dej nu a evoluat la un nivel înalt, neavând nici măcar o prezență în prima ligă. Are însă câteva partide în Liga 2, iar în carieră a fost legitimat la echipe precum Pandurii Târgu Jiu, Minerul Lupeni, Silvania Șimleu Silvaniei, Unirea Alba Iulia sau Damila Măciuca. A avut și o experiență în afara României, în Letonia, la Daugavpils, pentru care a evoluat jumătate de an. Pentru aceasta a prins și o partidă în preliminariile Ligii Campionilor, în 2013, cu suedezii de la Elfsborg.