Daniel Craig revine în 2020 în seria James Bond cu ”No Time to Die”

Celebrul actor Daniel Craig revine în rolul Agentului 007 în filmul cu numărul 25 al seriei James Bond, “No time to die”. Producătorii au dat deocamdată publicităţii un trailer care anunţă un film la fel de spectaculos cum au fost precedentele din această serie.

Noua peliculă din seria James Bond se va intitula ”No Time to Die”, urmând să fie lansată în luna aprilie a anului 2020, potrivit producătorilor filmului. Pelicula conține ingredientele obişnuite - femei frumoase, maşini rapide, costume impecabile şi foarte multe cascadorii care te ţin cu sufletul la gură. No Time to Die va fi lansat în Marea Britanie pe 3 aprilie 2020 și 8 aprilie 2020, în Statele Unite.

Craig a confirmat încă din 2017 că va relua rolul agentului secret 007 pentru a cincea oară. Actorul a vorbit despre noul fim cu ocazia lasării trailerului acestei noi pelicule: “Trailerul arată munca - o parte din munca - pe care am depus-o, dar în film se vede mult mai mult decât aici. Sunt incredibil de încântat să îi fac pe oameni să urmărească acest trailer pentru că eu cred cu adevărat că are efect.”

Bond pornește într-o misiune de salvare a unui savant răpit și ajunge pe urmele unui personaj negativ misterios înarmat cu tehnologie de ultimă oră. Printre actorii care vor mai juca în peliculă, se numără Ralph Fiennes ca M, Naomie Harris ca Moneypenny și Ben Whishaw drept Q. În luna aprilie a acestui an, au început filmările în Jamaica, pentru noua producţie, şi tot atunci producătorii au anunțat că Rami Malek, câștigător al premiului Oscar, va interpreta rolul personajului negativ în viitoarea aventură a spionului britanic.

James Bond revine astfel în cinematografe după o pauză de aproape cinci ani. În film îşi fac apariţia o nouă “fată Bond”, interpretată de actriţă Ana de Armas, şi fostă iubită a agentului 007 - în pielea căreia intră Lea Seydoux. O altă noutate este actriţa Lashana Lynch. Ea joacă rolul agentului care a preluat îndatoririle lui James Bond în perioada în care acesta a fost inactiv. A lenevit pe o plajă, dar a revenit în scenă după ce un prieten i-a cerut ajutorul.

Bugetul alocat a fost de 250 de milioane de dolari, iar scenele s-au filmat în Marea Britanie, Italia, Norvegia, Jamaica şi Insulele Feroe. În rolurile negative îi vom vedea pe actorul austriac Christoph Waltz şi pe americanul Rami Malek.

Vizualizări: 1,042

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: