Dan Armeanu (ASF): Pensiile private în etapa stabilităţii şi consolidării încrederii
Fondurile de pensii private reprezintă o sursă importantă de capital deoarece contribuie la finanţarea disponibilă pe piaţă pentru actorii din economie şi îmbunătăţesc eficienţa intermedierii financiare, ne-a declarat, astăzi, Dan Armeanu, vicepreşedinte pentru sectorul Pensii private, ASF.
Domnia sa a suţinut: "Cele mai recente modificări din legislaţia privind pensiile private, adoptate prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 38/2019, îmbunătăţesc paradigma funcţionării sistemului de pensii private, raportat la prevederile OUG nr. 114/2018, atât din perspectiva participanţilor, cât şi din perspectiva administratorilor de fonduri de pensii administrate privat, stabilind un cadru coerent, care să asigure dezvoltarea sistemului de pensii private pe termen lung. Capitalul social mediu al administratorilor va creşte de la aproximativ 9 milioane de euro la 19,4 milioane euro, existând administratori care, în prezent, dispun de un capital social mai mare, astfel încât conform noului algoritm majorarea va avea o valoarea scăzută, sau în unele cazuri nu va mai fi necesară. În acelaşi timp, necesarul de capital este la un nivel sustenabil din perspectiva administratorilor şi permite continuarea şi dezvoltarea activităţii acestora în condiţii de siguranţă."
Despre rolul ASF în privinţa modificărilor legislative referitoare la sistemul de pensii private, domnul Armeanu a afirmat: "Pentru a facilita un schimb de opinii constructiv şi obiectiv între Guvern şi reprezentanţii administratorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a asigurat suportul tehnic prin elaborarea de analize de specialitate, care să evalueze diferitele opţiuni. Am reuşit agrearea modificărilor cu privire la acele prevederi ale OUG nr.114/2018, care se referă la sistemul de pensii administrat privat. În calitate de Autoritate de specialitate, care are că principal obiectiv asigurarea stabilităţii pieţei, am fost reţinuţi în exprimarea unor intervenţii publice, care ar fi putut afecta dialogul. Modificările sunt rezultatul negocierilor dintre guvern şi reprezentanţii administratorilor, astfel încât prevederile Ordonanţei de Urgenţă creează un echilibru între nivelul capitalului social al administratorilor de pensii private şi valoarea activelor participanţilor pe care aceştia le administrează, cerinţa de capital fiind raportată la nivelul contribuţiilor din anul precedent."
Prevederile Ordonanţei de Urgenţă clarifica modalitatea de realizare a investiţiilor în infrastructură şi permite investirea în fonduri de investiţii specializate în infrastructură, sau în acţiuni şi obligaţiuni emise de societatea de proiect, înfiinţată în temeiul unui parteneriat public-privat, a mai susţinut vicepreşedintele pentru sectorul Pensii private, ASF.
Acesta a explicat: "Fondurile de pensii pot beneficia de garanţiile emise de partenerul privat sau de societatea de proiect. Odată cu maturizarea sistemului de pensii private, luând în considerare creşterea activelor participanţilor şi experienţă administratorilor de un deceniu în activitatea de învestire, s-a simţit nevoia de completare a tipurilor de investiţii în care administratorii fondurilor de pensii administrate privat pot plasa activele fondului şi cu investiţii în valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate emise de fonduri sau societăţi care desfăşoară activităţi de dezvoltare imobiliară, acestea devenind în ultima perioada o modalitate preferată pentru învestirea în active imobiliare. În acest mod, fondurile de pensii administrate privat contribuie la finanţarea economiei reale şi administratorii au oportunitatea de diversificare prudenţă a investiţiilor, în scopul obţinerii unor randamente superioare, în beneficiul viitorilor pensionari. Totodată, fondurile de pensii private reprezintă o sursă importantă de capital deoarece contribuie la finanţarea disponibilă pe piaţă pentru actorii din economie şi îmbunătăţesc eficienţa intermedierii financiare. Este important de menţionat, că unul dintre obiectivele planului de acţiune <Uniunea Pieţelor de Capital> se referă la promovarea investiţiilor în infrastructură, având în vedere faptul că în special investiţiile în infrastructură de transport tind să aibă cel mai mare factor de multiplicare."
Domnul Armeanu a vorbit şi despre ce oportunităţi de investiţii vor avea în viitor Fondurile de pensii private: "După criza din 2008, universul investiţional a suferit schimbări, că urmare a reducerii randamentelor titlurilor de stat şi a remunerării depozitelor cu dobânzi foarte mici, chiar negative în unele ţări. În special, fondurile de pensii private şi asigurătorii de viaţă, care investesc pe termen lung în considerarea duratei obligaţiilor, s-au văzut nevoiţi să identifice şi alte oportunităţi de investiţii, cu randamente potenţial mai mari, având în vedere printre alte argumente şi faptul că speranţa de viaţă a crescut constant în ultimele decenii. Investiţiile în infrastructură sunt, de regulă, realizate pe termen lung şi sunt adecvate duratei obligaţiilor (managementul activelor şi pasivelor) asumate de administratori şi reprezintă o alternativă într-un mediu caracterizat de rate de dobânda redusă şi de o volatilitate ridicată a instrumentelor de capital. În prezent, administratorii fondurilor de pensii private, cât şi asigurătorii de viaţă caută variante de investiţii alternative, precum cele menţionate anterior, care să compenseze reducerea randamentelor, să reducă volatilitatea şi să diversifice investiţiile. Profilul de risc al acestora este cel aferent investiţiilor în acţiuni şi obligaţiuni corporative, raportul risc-randament fiind mai degrabă similar cu cel al investiţiei în obligaţiuni. Sistemul de pensii private, atât prin componentă obligatorie, cât şi prin cea facultativă şi în curând şi prin componentă ocupaţională are menirea de a asigura un venit adecvat şi sustenabil la pensie, contribuind la creşterea calităţii vieţii viitorilor pensionari. În acest scop, este necesară consolidarea pe termen lung a sistemului pentru că tot mai mulţi români să se poată bucură de beneficiile unei pensii private.", a conchis acesta.