Cum puteți combate buruienile fără chimicale!

Există o serie de soluții bio pentru distrugerea buruienilor din grădină. Dacă o parte dintre metodele de erbicidare naturală se aplică pe loc, direct pe plantele invazive, alte soluții se pregătesc încă de la finele verii sau de toamna pentru ca anul următor să nu mai aveți probleme cu buruienile. 

Soluția cu oțet și sare este cea mai cunoscută soluție pentru a scăpa de buruieni. Pentru a eficientiza acțiunea acestei soluții este indicat să scoți buruienile cu tot cu rădăcină, apoi să sapi pământul. În locul în care acestea cresc, se toarnă un amestec format din un litru de oțet, 3 linguri de sare și 2 litri de apă.

Această cantitate de soluție este suficientă pentru o suprafață de 2-3 metri pătrați și se poate folosi doar o dată pe lună. Niciodată nu se repetă operațiunea dacă între timp nu a plouat bine, pentru că solul și structura solului pot avea de suferit din cauza componentei de sare. Soluția se poate aplica și direct pe buruiană, se pulverizează de aproape ca să nu ajungă și la plantele de cultură. Pentru efecte maxime în combaterea buruienilor, această soluție se aplică de mai multe ori peste plantele dăunătoare din cultură și este recomandată mai mult pentru buruienile tinere, înainte ca acestea să facă semințe.

Împotriva buruienilor perene vei folosi soluția de oțet toamna, iar pentru rezultate și mai bune, poți aplica soluția de oțet fierbinte.

Soluția pe bază de mălai vă poate scăpa de buruienile din grădină cu ajutorul mălaiului. Poate părea ciudat însă glutenul conținut de acesta este un erbicid natural eficace care distruge buruienile din orice grădină, fără să afecteze dezvoltarea legumelor. Pentru a spori eficiența glutenului din mălai este indicat să sapi în prealabil terenul, pentru a favoriza acțiunea glutenului asupra rădăcinilor plantelor invazive.

Soluția de apă și săpun de casă ajută la combaterea buruienilor. Pentru această soluție ai nevoie de o bucată de săpun de casă de 100 de grame, pe care o dizolvi într-un litru de apă. Este indicat să răzuiește săpunul și să-l lași să stea în apă pentru două zile. Soluția rezultată este perfectă pentru stropit frunzele buruienilor. Acestea nu vor mai putea respira și mor. Completează apa și folosește soluție de apă și săpun de fiecare dată când este nevoie. Poți adăuga aproximativ cinci litri de apă peste bucata inițială de săpun.

Pentru o eficiență sporită este indicat să folosești o sticlă cu pulverizator fin și trebuie să stropești buruienile de la mică distanță pentru a nu contamina plantele benefice din jur. Cel mai bun moment al zilei pentru erbicidat este la amiază, când soarele este puternic. Evită să aplici tratamentul cu erbicide naturale dacă urmează să plouă pentru că o faci degeaba. După tratarea cu soluția de apă și săpun, buruienile mor în circa 48 de ore, deci pentru aplicarea eficientă ai nevoie de cel puțin două zile fără ploaie. Terenul tratat cu erbicide naturale nu se udă cel puțin trei zile.

Vizualizări: 4,981

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: