Cum poate promova campioana Gorjului în Liga 3
FRF a stabilit modul în care se va accede în viitorul sezon de Liga 3 şi a a aprobat regulamentul pentru barajul de promovare. Gorjul face parte din Regiunea 4, Vest, alături de judeţele Arad, Caraș Severin, Hunedoara, Timiș şi Mehedinți.
Promovarea în Liga 3, ediția 2022-2023, se va decide în mare parte pe baza regulilor care au fost gândite de Federația Română de Fotbal în 2019. Regulamentul gândit inițial, atunci, de federali a fost aplicat altfel în vara anului 2020, însă acum nu se va mai întâmpla același lucru. Cele 21 de campioane județene, respectiv cea din București din acest sezon vor fi repartizate în șapte regiuni a câte șase echipe, urmând a rezulta câte trei dueluri în fiecare regiune, decise prin tragere la sorți în această lună, a informat liga2.ro.
Conform regulamentului aprobat la 25 ianuarie 2022, AJF-urile, respectiv AMFB sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 12 iunie 2022, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Dacă o echipă clasată pe locul 1 în Liga a 4-a a județului ei nu va îndeplini condițiile de participare la jocurile de baraj, atunci duelul în care fusese ea repartizată nu va avea loc, adversara urmând a fi declarată câștigătoare, deci promovată în Liga 3. Locul acesteia la baraj nu poate fi luat de ocupanta locului 2 din clasament.
Gorjul face parte la meciurile de baraj din acest an din Regiunea 4, Vest, alături de judeţele Arad, Caraș Severin, Hunedoara, Timiș şi Mehedinți.