Coronavirus - cazul nr. 13, la Galați

Un nou caz de infectare cu Covid 19 a fost confirmat în duminică seară. Este al 13- lea caz de infecție cu noul coronavirus la nivel național.

Este vorba despre un bărbat de 72 ani, din Galați care a venit din Lombardia in data de 29 februarie. In data de 6 martie bărbatul a dezvoltat simptomatologie conformă cu definiția de caz COVID 19.

În acest context, in data de 6 martie a fost transportat cu izoleta, din locul în care se afla în autoizolare, la Spitalul județean Galați, secția de boli infecțioase unde se afla în prezent internat.

Duminică după-amiază a fost confirmat și cel de al 12-lea caz de infecție cu noul coronavirus (COVID-19) la nivel național. Este vorba despre un bărbat din București, în vârstă de 49 ani, care s-a întors din Italia (Roma) în data de 27 februarie 2020, dintr-o zonă neafectată.

Bărbatul s-a prezentat seara trecută la Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș" cu febră, dar cu simptomatologie care nu intră în definiția de caz COVID-19. I s-au recoltat probe și pentru că persoana a călătorit în Italia s-a decis să se recolteze probe și pentru testul COVID-19.

Este primul caz depistat în București. Conform primelor sale declarații, bărbatul a stat în toată această perioadă la domiciliu, de la revenirea în țară.

Tot duminică au fost confirmate cazurile nr. 10 și 11. Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă. La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.

Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de ieri la Spitalul de copii din Timișoara, prezentând simptome de febră și tuse și luându-se decizia internării și prelevării de probe la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră.

Al doilea caz este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19). Tânăra de 16 ani este asimptomatică și va fi internată la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Vizualizări: 1,415

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: