Concurs la spital pentru nouă posturi de şef. Lista!
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu scoate la concurs nouă posturi de şef de secţie şi de laborator. Este vorba despre secţiile de Medicină Internă I şi II, Urologie, Boli Infecţioase, Dermatovenerologie şi Oncologie Medicală.
Alte trei concursuri vor fi pentru şefia laboratoarelor de Analize Medicale, Radiologie şi Imagistică Medicală şi Explorări Funcţionale.
La concurs se pot înscrie medici cu o vechime de cel puţin cinci ani în specialitatea postului. În ceea ce priveşte şefia laboratorului de analize medicale, la examen sunt acceptaţi doar medicii primari sau specialişti cu o vechime de minimum cinci ani în specialitatea medicină de laborator.
De asemenea, cei care doresc să depună dosarul nu trebuie să fi fost sancţionaţi în ultimii doi ani de către unităţile la care sunt angajaţi sau de către Colegiul Medicilor.
Concursul va consta în trei probe: interviu, în cadrul căreia va fi prezentat proiectul de management, probă scrisă şi probă practică sau clinică. Taxa de concurs este de 250 de lei, iar înscrieri se fac până la mijlocul lunii septembrie.