Ciocea: Dan Vâlceanu a confundat implicarea cu şantajul

Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, s-a arătat deranjat de faptul că un lider politic local l-a acuzat că ar face şantaj pentru a obţine fonduri pentru comunitate. Democrat liberalul Dan Vâlceanu a prezentat o scrisoare pe care Ion Ciocea i-a trimis-o președintelui Consiliului Județean Gorj chiar înainte de sărbătorile de iarnă din 2011, prin care primarul refuza invitaţia la un eveniment de sfârşit de an, supărat că nu a primit bani la buget. Ion Ciocea spune că nici vorbă de şantaj, ci doar implicare pentru asigurarea fondurilor necesare pentru lucrări de investiţii.

Ion Ciocea susține că problemele între el și președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, au început în primăvara anului 2011. Pentru că între cei doi nu mai exista o comunicare foarte bună, în luna aprilie 2011 primarul din Bustuchin face o adresă către Consiliul Județean în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public, prin care a solicitat o serie de informații cu privire la modernizarea Drumului Județean 675C Logrești - Roșia de Amaradia-Alimpești și a primit răspuns o lună mai târziu. 

Lucrările la acest tronson de drum au fost demarate, dar numai pe porțiunea din comuna Bustuchin. Pentru că nu a fost mulțumit de calitatea acestora, edilul i-a solicitat lui Călinoiu să se deplaseze în teren ca să vadă situația, numai că președintele Consiliului Județean a făcut vizita în Bustuchin în lipsa edilului.  Acest aspect și faptul că nu a primit banii promiși pentru finalizarea lucrărilor l-au determinat pe Ciocea să-i trimită lui Călinoiu scrisoarea la care a făcut referire Dan Vâlceanu și în baza căreia edilul era acuzat de șantaj. „Eu nu am șantajat pe nimeni în această scrisoare, ci doar am spus ce am simțit atunci, pentru că eram supărat la acea vreme pe domnul președinte. Mie îmi trebuiau bani sa termin drumul, nu festivități la consiliu. În plus m-a deranjat faptul că a venit în comună în lipsa mea”, a precizat Ion Ciocea.

A primit cei 1.100.000 de lei după mai multe insistențe

Încă de la începutul anului 2012, Ion Ciocea a început să facă demersuri din nou către Consiliul Județean, Prefectura Gorj și Direcția Finanțelor Publice și chiar îi cerea lui Ion Călinoiu să îngroape securea războiului. „Domnule președinte, consider că este momentul să lăsați la o parte puterea funcției, răfuielile personale și vă rog să vă aplecați cu atenție asupra solicitării noastre , cunoscând bine regimul derulării proiectelor cu finanțare externă”, îi scria Ion Ciocea lui Ion Călinoiu în ianuarie 2012.

Edilul din Bustuchin a revenit și în luna septembrie 2012 cu încă o adresă la Consiliul Județean în care solicita din nou fonduri pentru continuarea lucrărilor. Câteva zile mai târziu primarul Ciocea trimitea alte adrese prin care solicita fonduri pentru o altă lucrare. Așa se facă că în cele din urmă primarul a primit suma de 1.100.000 de lei. „Se vede clar câte adrese am făcut la toate instituțiile. Eu nu șantajez pe nimeni pentru că dacă fac ceva, fac pentru comunitate nu pentru mine. M-am zbătut și am primit bani”, a spus Ion Ciocea.

Vizualizări: 211

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: