Chirurg răpus de coronavirus
Cătălin Bărbulescu, medic chirurg la Spitalul Universitar de Urgență din București infectat cu coronavirus, a murit luni seară. Medicul avea 65 de ani, fusese contactul unei paciente infectate cu COVID-19 și suferea de mai multe afecțiuni. La nivel național, sunt infectate cu coronavirus 2.625 de persoane din rândul cadrelor medicale și al personalului auxiliar.
"Colegul nostru, dr Cătălin Bărbulescu, a încetat din viață aseară. Gândul nostru să urmărească permanent de acum acest om bun. Spitalul Universitar de Urgență suferă azi prima pierdere în această lupta cu vremurile", a anunțat spitalul marți dimineață, pe pagina de Facebook a unității medicale.
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au precizat că medicul era pozitiv la COVID-19.
Medicul, cu specializarea Chirurgie toracică, avea 65 de ani.
El suferea de mai multe afecțiuni: boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), hepatită C, diabet, sechele de tuberculoză, au declarat surse medicale pentru HotNews.ro. Doctorul a fost internat inițial la Institutul Matei Balș, iar din 7 mai se afla la Institutul Marius Nasta, unde luni seară s-a produs decesul, au precizat sursele citate.