Cel mai vârstnic campion mondial a murit la 76 de ani

Lumea boxului este în doliu, după ce legendarul George Foreman s-a stins din viață la 76 de ani. Tristul anunț a fost făcut de familia lui „Big George”, cel care a fost unul dintre cei mai mari pugiliști din istorie și cel mai vârstnic campion mondial la categoria grea.
George Foreman, cel mai vârstnic campion mondial la categoria grea, a murit vineri.
„Cu profundă tristeţe, anunţăm trecerea în nefiinţă a iubitului nostru George Edward Foreman Sr., care a plecat în pace pe 21 martie 2025, înconjurat de cei dragi. Un predicator devotat, un soț devotat, un tată iubitor și un bunic și străbunic mândru, el a trăit o viață marcată de credință neclintită, umilință și scop”, au postat cei din familia sa pe Instagram.
Victoria lui Foreman asupra luptătorului sovietic Jonas Cepulis la Jocurile Olimpice din Mexic din 1968 a marcat începutul carierei sale profesioniste. La doar 19 ani, George Foreman a câştigat medalia de aur la categoria grea la Jocurile Olimpice din 1968 din Mexico City. Ulterior, a câştigat 37 de meciuri consecutive în drumul său spre confruntarea cu campionul de atunci Joe Frazier, în Kingston, Jamaica, unde a triumfat prin knockout tehnic în runda a doua.
De-a lungul carierei Foreman s-a luptat cu unele dintre cele mai mari nume din boxul mondial pe parcursul celor 28 de ani de carieră, printre care Joe Frazier, Ken Norton, Muhammad Ali sau Evander Holyfield.
Foreman s-a retras din lumea boxului în 1997.
Vizualizări: 888
Distribuie Trimite pe WhatsApp