Cei mai faimoşi jucători de poker ai acestei generaţii
Pokerul este unul dintre cele mai îndrăgite şi longevive jocuri de cazinou şi se situează clar în topul de preferinţe al jucătorilor. Şi chiar că nu are ce să nu îţi placă la acest joc, începând de la regulile clare de joc până la frumuseţea combinaţiilor pe care acest joc le poate genera. Şi pentru că este un joc de top, există şi jucători care au făcut din poker un mod de viaţă şi prin rezultatele lor şi-au înscris numele pe firmamentul celor mai buni în acest domeniu.
Doug Polk
Chiar dacă pentru moment acest jucător nu a accesat încă oferta Maxbet Casino online, poate va fi destul de probabil să o facă într-un viitor foarte apropiat. Până atunci însă, continuă să surprindă cu turneele la care participă şi la banii pe care îi câştigă cu ajutorul acestora. Născut în anul 1988, deci în vârstă de 32 de ani, Doug este un fost jucător profesionist de poker, oricât de puţin probabil ar părea acest lucru. Specialitatea sa a fost Poker Texas Hold’em, jocul unde a excelat de-a lungul carierei sale. Anul 2017 se leagă de cele mai performante realizări ca şi jucător de poker profesionist, reuşind în luna iunie a aceluiaşi an să câştige turneul de One Drop High Roller, versiunea WSOP, surclasând nu mai puţin decât 130 de jucători.
Se păstrează pe acest trend şi în acelaşi an, în luna septembrie 2017, înregistrează cel mai mare cumul de câştiguri din poker, suma de 9,4 MILIOANE de dolari. Tot în luna septembrie, în anul imediat următor, ia hotărârea să îşi anunţe retragerea din lumea jucătorilor profesionişti dar continuă să fie extrem de activ pe canalul sau de Youtube. Totuşi, în anul 2020 îl provoacă pe jucătorul cu origini romane, Daniel Negreanu, la un joc de poker pe mize mari între 10000 şi 25000 de dolari, provocare căruia jucătorul nostru îi da curs imediat.
Tom Dwan
Tom este tipul de jucător care s-a dedicat întru totul carierei de jucător de poker. Aşa se face că abandonează Universitatea din Boston după primul an şi se dedică unei pasiuni mai vechi, pokerul. O decizie îndrăzneaţă dar care se va dovedi de bun augur pentru tânărul Dwan, deşi recunoaşte că de-a lungul carierei a pierdut sume importante, care se ridică la sume de MILIOANE de dolari. Anul 2009 a fost unul cu ghinion pentru jucător pentru că la sfârşitul acestuia înregistra deja pierderi de peste 4,3 MILIOANE de dolari, ceea ce i-a redus câştigurile de până atunci la suma de 1,4 MILIOANE de dolari.
Îşi revine însă rapid în anul 2019, când reuşeşte să câştige până la sfârşitul anului nu mai puţin de 2,7 MILIOANE de dolari. Anul 2010 îi aduce un câştig de peste 3 MILIOANE de dolari pe care însă îi gestionează prost, pierzând până la sfârşitul anului circa 4 MILIOANE de dolari, ceea ce i-a adus de asemenea o diminuare a câştigurilor, cifrate la acea dată la suma de 3,3 MILIOANE de dolari. Nu a câştigat până acum nici un turneu WSOP şi nu poartă încă nici o brăţară de aur, însă s-a plasat mai tot timpul pe locurile fruntaşe.
Antonio Esfandiari
Este exemplul perfect pentru care jocul de poker nu a intrat în priorităţile acestuia decât la un moment dat. Jucătorul îşi dorea cu ardoare să devină un magician de succes şi a reuşit din plin acest lucru, câteva dintre trucurile sale făcând deliciul colegilor de la masa de poker. Cariera sa se poate considera că fiind strălucită, prin realizările pe care le-a dobândit în cariera de jucător de poker profesionist. A câştigat nu mai puţin de 2 turnee de poker în versiunea WPT şi şi-a adăugat pe mână un număr de 3 brăţări de aur de campion. În anul 2012 înregistrează cea mai mare realizare a carierei sale, prin participarea la turneul Big One for One Drop pe care de altfel îl şi câştigă.
Prin câştigul înregistrat la acel turneu, Esfandiari devine al doilea cel mai bine plătit jucător de poker profesionist, cu o sumă exorbitantă, de 18,3 MILIOANE de dolari. Prin acest câştig, Esfandiari rămâne pentru multă vreme pe locul unu în acest clasament, până în anul 2014 când din nou, românul nostru Daniel Negreanu îl surclasează şi îşi revendică primul loc în acest clasament.
Phill Hellmuth
Deşi până la această vârstă nu a câştigat nici un titlu WSOP, jucătorul se poate mândri cu faptul că deţine un număr impresionant de brăţări, nu mai puţin de 15! Şi dacă tot am pomenit de recorduri, Phill este cu certitudine un jucător de poker profesionist căruia îi plac recordurile. Aşa se face că Phill se poziţionează pe locul 21 din toate timpurile la câştigurile înregistrate şi pe locul întâi în ceea ce priveşte cel mai mare număr de încasări la turneele WSOP, cifrate la 148.
Ca şi cum toate acestea nu erau suficiente, Phill îşi însuşeşte şi recordul de jucător cu cele mai multe prezente la mesele finale, în număr de 64. Şi ca o încununare a acestor recorduri, Phill se poate mândri cu o sumă imensă adunată de-a lungul timpului care a atins apogeul în anul 2021, sumă care se ridică la impresionanta cifră de 24 MILIOANE de euro. Punând în practică toată experienţa sa de jucător, Phill a fost angrenat în crearea software-ului Ultimate Bet şi îşi crează în acelaşi timp şi o Casă Editoriala prin intermediul căreia îşi face cunoscută experienţa acumulată în atât de multe competiţii de poker profesionist la care a luat parte.
Daniel Negreanu
Supranumit Kid Poker, Daniel Negreanu se identifică ca fiind un jucător de poker profesionist din Canada, dar care are originea română. Este tipul de jucător de poker care şi-a dedicat toată viaţa acestui joc şi se pare că a reuşit să o facă cu brio prin prisma încasărilor înregistrate. Deşi a intrat la liceu, hotărăşte să-l abandoneze şi se consacră studiului jocului de poker. La 16 ani îşi face intrarea în jocul de poker însă reuşeşte să piardă toţi cei 3000 de dolari agonisiţi din greu.
Nu descurajează, aşa se face că îl întâlnim pe Daniel în 1997 cu 2 titluri de campion câştigate şi cu încasări de aproape 140000 de dolari. În acest moment, Daniel Negreanu a câştigat din turneele de poker profesioniste la care a participat imensa sumă de 42 de MILIOANE de dolari, la care se adaugă 6 brăţări de campion şi 2 titluri mondiale. Pe plan personal, Daniel este căsătorit din anul 2019 cu americanca Amanda Leatherman şi trăieşte la Las Vegas, unde şi-a construit o vilă care imită la perfecţie un cazinou.
Sunt aceşti jucători de poker definitorii pentru această generaţie? Cu siguranţă da, mai ales dacă te gândeşti la titlurile pe care le-au câştigat de-a lungul carierei dar mai ales prin prisma câştigurilor băneşti obţinute din acest joc de noroc. Sunt modelele pe care jucătorii care ţintesc să devină la rândul lor jucători de poker profesionişti îi apreciază şi mai mult decât atât îi folosesc ca şi sursă de inspiraţie. Dacă te-ai decis să devii unul dintre aceşti jucători profesionişti, trebuie să ştii că nu îţi trebuie decât determinare, studiu şi cât mai multe participări la turnee de poker profesionist!