Ceaiul de ceapă cu nuci, cea mai bună reţetă pentru tuse

Bunicii noştri aveau o reţetă contra tusei care dă şi acum roade şi nu poate face decât bine organismului. Ceaiul de ceapă cu nuci este un remediu naturist care poate fi folosit mai ales pentru copii, atunci când nu vreţi să recurgeţi la medicamentaţia pentru tuse.

Ceaiul de ceapă și nuci este cel mai folosit „leac băbesc” pentru tuse, pentru că, în multe cazuri, a dat rezultate bune atunci când medicamentele clasice nu au făcut decât să prelungească simptomele, fără să amelioreze disconfortul cauzat de tuse.

Fie ea seacă, productivă sau expectorantă, tusea cauzată de o răceală sau de consumul unor alimente reci, se poate remedia cu ajutorul plantelor, mult mai accesibile decât medicamentele, și lipsite de efectele secundare ale acestora. Ceaiul de nucă și ceapă este o reţetă naturistă care ajută în cazurile de tuse.

Ingrediente

• 1 ceapă mare cu tot cu coajă

• 6-8 nuci uscate, cu tot cu coajă

• 1 baton de scorțișoară (sau ¼ linguriță de pulbere de scorțișoară)

• 2 litri de apă rece

• 2 cm de ghimbir

• 2 lingurițe de miere

Mod de preparare:

Secretul reușitei acestui ceai este folosirea nucilor și cepei cu tot cu coajă. Ceapa se spală bine, și se taie rondele. Se spală și nucile, și se zdrobesc.

Se pune apa la fiert, împreună cu ceapa, nucile și scorțișoara. Când apar primele clocote, se pune capacul și se lasă să fiarbă înăbușit un sfert de oră. După acest interval se mai lasă la infuzat jumătate de oră. Strecurați, adăugați ghimbirul ras sau feliat, și mierea.

Scorțișoara are rolul de a face ceaiul mai aromat și mai tolerabil, în special pentru cei care nu suportă gustul de ceapă în ceai.

Se bea câte 1 cană, de 3 ori pe zi.

Vizualizări: 105,415

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: