Ce spune arhitectul Corneliu Răducanu despre o candidatură la Primăria Târgu Jiu
Arhitectul Corneliu Răducanu, fostul prefect al județului Gorj și prim vicepreședintele USR Gorj, a spus că își dorește să mai candideze o singură dată la funcția de senator.
El a precizat că în cazul în care partidul îi va cere, se va înscrie și în cursa pentru obținerea unui mandat de primar al municipiului Târgu Jiu.
„Avem câțiva oameni eligibili pentru a candida pentru funcția de primar al municipiului Târgu Jiu, dar în 2024 sunt patru tipuri de alegeri, iar oamenii de la USR care sunt vizibili sunt destul de puțini. (...) Rămâne să vedem cum vor fi grupate alegerile. (....) Intenția mea clară este de a candida la Senat, dar atât eu, cât și Radu nu vom evita o altă candidatură, dacă ne va cere partidul. Eu așa intenționez, să mai candidez o singură dată la Senat“, a spus Corneliu Răducan la o emisiune de la Radio Târgu Jiu.