CE Oltenia taie un milion de euro de la pază. Va fi scandal!
Complexul Energetic Oltenia plăteşte anual circa 20 de milioane de lei pentru paza obiectivelor companiei, asigurată de firme specializate. După mai multe contestaţii, anul acesta compania a încheiat contracte cu aproape toate firmele care au depus oferte, încercând să evite scandalul. Dar, după majorarea salariului minim, firmele au cerut majorarea tarifului, iar CEO a refuzat, fiind ameninţat cu rezilierea contractelor. În 2017, CEO intenţionează să implementeze sisteme anti-efracţie ce ar costa compania 60 de mii de euro, dar ar reduce cu un milion de euro contractul cu firmele de pază.
Într-un referat ce va intra în discuţia acţionarilor pe 12 decembrie, CE Oltenia propune implementarea unei tehnologii care să prevină furturile din unităţile companiei, dar fără să mai plătească pază umană.
Paza cu oameni, prea scumpă
Motivaţia este că dată de noi reguli impuse de la 1 iulie 2017, când autorităţile vor solicita o analiză de risc la securitatea fizică pentru fiecare entitate din CE Oltenia. Din acest motiv, conducerea propune implementarea unui sistem de securitate prin sisteme antiefracţie, de supraveghere video la termocentrale şi la una sau două cariere. Practic, va funcţiona un dispecerat de monitorizare care va primi semnale dacă au loc pătrunderi neautorizate. Costul este de 60 de mii de euro. Dacă va fi implementată această idee, vor dispărea 50 de posturi de pază, economia fiind de 4 milioane de lei.
Ideea acestui sistem a venit după iniţial se făcuse un plan prin care angajaţi ai CEO asigurau paza, însă în urma analizei a reieşit că ar fi rămas descoperite alte posturi în producţie şi, totodată, costurile ar fi mari. Au fost vizaţi angajaţii de la formaţiile Asecări. Ei erau trimiși la cursuri pentru a dobândi atestat de agent de securitate. Practic, revenea în actualitate ideea lui Ion Răuț, de a face o divizie de pază. Compania a calculat că ar cheltuit 7,7 milioane de lei dacă la unităţile de la sucursalele Roşia-Rovinari şi Motru-Jilţ ar fi asigurată paza cu angajaţii complexului.
Tot CE Oltenia a ajuns la concluzia că transferarea personalului din producţie la pază ar produce deficit de personal, iar oricum costurile sunt mai mari decât dacă ar angaja o firmă specializată care să asigure paza perimetrelor din cariere în weekend, de sărbători legale şi în zilele libere plătite.
Probleme cu firmele de pază
CE Oltenia are dificultăţi de comunicare cu firmele de pază. La acest moment, contractul de aproape 20 de milioane de euro asigurată 176 de posturi de pază. În prezent CEO are contract cu următoarele firme de pază: o asociere între SMB SRL Târgu Jiu, Team TG Guard SRL şi Mike Security Group SRL Reşiţa, cu o asociere între Squad Force SRL şi Nei Divizia de Securitate SRL, cu Gardienii SRL, Portal Protection SRL Târgu Jiu, Vigilent Security SRL şi din nou Nei Divizia de Securitate SRL.
CE Oltenia susţine că au fost probleme cu agenţii de pază de la Mike Security, având loc certuri şi bătăi la Jilţ Nord şi Pinoasa. Compania a impus Mike Security să rezolve problema sau riscă rezilierea contractului.
CE Oltenia a numărat de la începutul anului şi până acum un număr de 20 de incidente cu implicarea agenţilor de pază: 14 furturi, 4 tentative de furt şi 2 pătrunderi neautorizate. Cele mai multe furturi au fost la Jilţ Nord şi Roşia.
În 2015 au fost înregistrate 22 de furturi, 76 de tentative de furt şi 8 pătrunderi neautorizate.
Cer majorarea tarifelor
Pe parcursul acestui an, compania a purtat negocieri cu firmele de pază care au cerut majorarea tarifului. După majorarea salariului minim pe economie, firmele de pază au cerut renegocierea tarifelor, însă compania a refuzat deoarece impactul bugetar ar fi fost de 1,7 milioane de lei. În final, le-a propus firmelor să reducă posturi. Răspunsul prestatorilor de servicii de pază a fost că vor rezilia contractele cu CEO deoarece cheltuielile sunt prea mari.
În iulie a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii firmelor şi cu unii dintre ei s-a ajuns la soluţia reducerii numărului de posturi de pază. Dar nici așa nu a fost bine. În urma unei analize, CEO a constatat că reducerea numărului de posturi de pază a obiectivelor ar produce vulnerabilităţi şi ar pune în pericol patrimoniul companiei. O comisie a stabilit că oricum se îndeplinesc la limită condiţiile de securitate ale obiectivelor de la unităţile miniere şi energetice. Drept urmare, o parte din firme au cerut rezilierea contractelor.