Cât au câștigat copiii Andreei Esca, Aris și Alexia, după finala America Express
Alexia și Aris Eram, copiii cunoscutei prezentatoare de la ProTV Andreea Esca, au fost foarte aproape de a câștiga trofeul în cadrul sezonului 6 al emisiunii „America Express”. Cei doi frați au terminat pe locul al doilea, după Laura Giurcanu și Sânziana Negru dar se pare că au avut mai mulți fani acasă decât câștigătoarele trofeului.
Aris și Alexia Eram au pierdut finala „America Express”, dar au plecat acasă cu o mulțime de bani. Copiii Andreei Esca s-au ales cu o sumă uriașă în urma participării la show-ul de la Antena 1.
Cei doi frați care au pășit în aventura din America de Sud, au avut parte de momente memorabile în sezonul 6 al celui mai dur reality show din România. Ei nu au reușit să pună mâna pe premiul cel mare, dar mama lor este mândră de ce au reușit cei doi tineri.
Aris și Alexia Eram au recunoscut că le pare rău că nu au reușit să le învingă pe Laura Giurcanu și Sânziana Negru. Totuși, ei au reușit să se cunoască mai bine, iar acest lucru îi va ajuta cu siguranță pe viitor. În ceea ce privește banii, cei doi ar fi primit 2.500 de euro pentru un episod, adică 10.000 de euro pe săptămână. Show-ul a durat 9 săptămâni, deci fiecare dintre ei a încasat câte 90.000 de euro, potrivit cancan.ro.
„Desigur că ne-am fi dorit să câștigăm acest concurs, pentru că oricine intră într-o competiție visează la trofeu! Suntem foarte fericiți însă, deoarece ați putut să ne cunoașteți! Și pentru că am luat parte la superbă aventură America Express, până la capăt! Poveștile trăite acolo și oamenii cu care ne-am intersectat ne-au deschis mintea și sufletul, într-un mod aparte. A fost greu, dar a meritat din plin! Vă mulțumim din suflet pentru susținerea și încurajările permanente și felicitări echipei câștigătoare!”, au transmis Aris și Alexia Eram.
Mama celor doi, prezentatoarea știrilor de la Pro TV Andreea Esca, a făcut o postare pe Facebook, iar mesajele de felicitare nu au întârziat să apară. Internauții i-au lăudat pe Aris și Alexia Eram pentru parcursul lor în emisiunea de la Antena 1. Mai mult, unii au spus că premiul cel mare trebuia să ajungă la ei, și nu la Laura Giurcanu și Sânziana Negru.
„Nu m-am uitat niciodată, la niciun concurs. Acum m-am uitat special pentru voi. Tineri, deștepți, frumoși, foarte educați, modești, cu mult bun simt etc. Respect pentru părinții care v-au crescut și educat. Cu așa oameni educați mai avem speranță că țara asta are un viitor.”, ”Felicitări sunt minunați, ei sunt câștigătorii mei Alexia este minunată, chiar dacă este așa plângăcioasă, Aris ești adorabil, ai știut întotdeauna cum să-ți temperezi sora, să vă iubiți toată viața, că așa fac frații, vă ador!”, ”Adevărații câștigători! Au câștigat simpatia unei țări! Câștigătoarele celor 30.000 € nu vor ajunge niciodată la nivelul lor, nici ca educație, nici ca statut! Felicitări acestor tineri minunați!”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de fani.
Mulți români nu s-au bucurat de victoria Laurei și Sânzianei, numindu-le chiar ”țoape”. Mai mult, internauții au afirmat în număr mare că, adevărații câștigători sunt Alexia și Aris.
”Adevărul e că am sperat până în ultimul moment că zvonurile sunt false și că ați câștigat de fapt voi. Felicitări ” les Formidables” ! Voi ne-ați câștigat inimile!”, ”Ati castigat infinit mai mult decat tzoapele alea. Si sunteti infinit mai mult, educatia nu se mai castiga acum, vorba ceea, o ai, n-o ai, dai la poarta …”, ”Dezamăgitor final…pentru mine voi sunteți adevărații câștigători!” sau ”Voi ați câștigat mai mult!! Tot publicul, toți oamenii care au urmărit această emisiune!! Asta spune mult mai mult decât cei 30.000€”, au fost alte mesaje de felicitare pentru cei doi frați.
Aceștia au mărturisit în finală că niciodată nu au stat atât de mult timp împreună, cei doi frați fiind ocupați cu școlile la care au învățat în ultimii ani și au fost plecați de acasă.