Cât alcool avea în sânge angajatul DSV care a spulberat doi pietoni pe trecere
1,77 g/l alcool in sânge avea șoferul care a spulberat, duminică, doi pietoni pe trecere în spatele Prefecturii. Probele pentru stabilirea alcoolemiei au fost luate la scurt timp după accident. Bărbatul este cercetat penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Cei doi pietoni loviți pe trecere erau soț și soție. Femeia n-a mai avut nicio șansă, iar soțul ei este internat în spital cu mai multe traumatisme.
"În jurul orei 13:15, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Bd. Constantin Brâncuşi din mun. Tg-Jiu, jud. Gorj, inculpatul nu a acordat prioritate de trecere celor doi pietoni care se angajaseră în traversarea regulamentară a străzii prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător, împrejurare în care a rezultat vătămarea corporală avictimei şi decesul victimei.
Conform buletinului de analiză toxicologică, a rezultat că la ora 13:50, inculpatul avea o alcoolemie de 1,77 g %o, iar la ora 14:50, inculpatul avea o alcoolemie de 1,52 g %o", arată procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Prin ordonanţa din data de 20.03.2022, confirmată de procuror la aceeaşi dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
"La data de 20.03.2022, ora 22:55, faţă de inculpat a fost dispusă, de organele de cercetare penală, măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore.
La data de 21.03.2022, procurorul a formulat propunere de arestare
preventivă a inculpatului, cerere admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Tg-Jiu a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 zile", a mai anunțat Parchetul.