Limba română este plină de expresii, zicători și proverbe, iar una dintre cele mai cunoscute este „a fuma ca un șarpe”. Prin această sintagmă se dorește a se sublinia faptul că cineva fumează foarte mult, exagerat.

A fost greu de stabilit cu exactitate de unde provine această expresie, dar se pot face câteva presupuneri fiind exclusă posibilitatea ca un șarpe să fumeze. Înainte de a lansa vreo ipoteză, trebuie spus că tutunul a pătruns în Ţările Române în epoca fanarioților, care la rândul lor preluaseră obiceiul de a fuma de la turci. Așa s-a născut o altă zicală românească celebră, și anume „a fuma ca un turc”, care se referă la cineva care fumează mult, cu nesaţ. O explicație posibilă ar fi legată tot de epoca fanariotă. Ciocoiul otoman ar fi fost asociat cu un șarpe, adică viclean, iar cum obiceiul de a fuma avea mare legătură cu fanariotul, șarpele metaforic ar fi putut duce la expresia „a fuma ca un șarpe”.

Este, totuși, greu de înțeles cum s-a ajuns ca șarpele să fie asociat cu fumatul mai ales că nu se cunoaște în istorie o astfel de reptilă trăgând cu nesaţ din ţigară sau din narghilea.

Este posibil ca această asociere să se tragă de la binecunoscuta narghilea. Mai exact, de la ţeava lungă şi flexibilă care leagă vasul cu apă aromată de muștiucul prin care se inspiră aburul. Tocmai forma șerpuită a țevii ar fi putut duce imaginaţia către un şarpe.

O altă explicație a originii expresiei „a fuma ca un șarpe” pleacă de la sinonimele învechite pentru șarpe, zmeu și balaur. Știm cu toții că aceste creaturi din basme apar scoțând fum pe nări și pe gură, așa că o metaforă cu șarpele fumând este posibilă.