Când începe numărătoarea berzelor în Gorj

Salariaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului vor fi angrenaţi într-o acţiune de inventariere a efectivelor de berze din judeţul Gorj. Cum această acţiune se desfășoară o dată la patru ani, următoarea numărătoare se va face în 2017. Conform ultimelor statistici, la nivelul judeţului vin anual circa 170 de exemplare. Cuiburi sunt între 50 şi 52, conform ultimului recensământ efectuat în urmă cu trei ani. Berzele sunt printre puţinele păsări migratoare care poposesc anual în Gorj. Pot fi găsite exemplare, mai ales în această perioadă, în zonele Telești, Câlnic, Godinești, Stănești, și nu numai. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj și-au propus să angreneze şi comunităţile locale în procesul de inventariere al efectivelor de berze din judeţ. "La fiecare 4 ani facem inventarul berzelor la nivel de județ. Se numără cuiburile, se inventariază, se urmăreşte dacă între timp au apărut, au dispărut. Fiindcă din aceste lucruri se constată și evoluția naturii, a biodiversității, fiindcă preferă zonele umede. În momentul în care se diminuează numărul de cuiburi, de exemplare, înseamnă că apar anumite modificări în ecosistemul terestru. Următoarea numărătoare se va face anul viitor, până în luna iunie. Vom solicita și sprijinul școlilor, primăriilor locale și al altor factori care pot să ne sprijine", a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj.
Berzele sunt sărbătorite în fiecare an în data de 10 mai, de Ziua Păsărilor Migratoare.

Vizualizări: 313

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: