Căldăruşe: Am strâns 700 de semnături pentru grevă într-o oră
Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), a început şi el strângerea de semnături pentru grevă generală, proces iniţiat de Adrian Marciuc, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Univers. Factorul declanşator este refuzul Ministerului energiei de a rectifica bugetul de venituri şi cheltuieli.
Ministerul Energiei a precizat, la solicitarea Pandurul, că problema bugetului de la CE Oltenia trebuie soluţionată de conducerea companiei. „Proiectul de buget de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2016 al CEO a fost retransmis către societate și supus analizei alături de toți factorii implicați, în vederea identificării unei soluții viabile pentru eficientizarea companiei și pentru identificarea unei soluții pentru plata salariilor angajaților“, susţine Ministerul Energiei. Sindicatele şi administraţia CEO au cerut rectificarea bugetului deoarece el prevede 2000 de concedieri şi au fost făcute doar 800, ceea ce înseamnă că pe ultimele luni nu ar mai fi fonduri pentru cei 1200 de angajaţi.
Gabriel Căldăruşe spune că a strâns 700 de semnături într-o oră şi un total de 2000 de semnături în Rovinari. „Oamenii doresc să întrerupă lucrul, spun că nu se mai poate. Nemulţumirile sunt legate de rectificarea bugetară, de faptul că se doreşte ca la anul să se facă 2000 de concedieri la anul, lucru cu care nu suntem de acord. Începând de la 14 până la 15.15 minute se strânseseră 700 de semnături. În total erau 1800 de semnături de la Rovinari“, a afirmat Căldăruşe.