Fostul director al SNLO, Daniel Burlan, a declarat într-un interviu pentru Pandurul că nu este o soluţie reorganizarea CE Oltenia, în sensul spargerii în complexuri şi cariere. „Producţia de energie pe bază de lignit şi carierele de lignit trebuie să rămână împreună“, a spus Burlan, considerând că societatea încă poate fi scoasă din dificultate. Burlan a subliniat că CE Oltenia nu a fost constituit pentru a salva SNLO, aşa cum se spune, ci pentru că erau prevăzute problemele cu care se confruntă acum sistemul energetic pe cărbune.

Reporter: Domnule Burlan, dvs. aţi fost unul dintre cei care au lucrat pentru înfiinţarea CE Oltenia. Unii lideri de sindicat aduc în discuţie posibilitatea de a se reveni la forma iniţială de organizare. Este o soluţie?

Daniel Burlan: CEO a fost înfiinţat tocmai pentru ca producţia de energie pe lignit să facă faţă provocărilor ce urmau să apară şi care chiar au apărut. Simţim presiunea apariţiei de noi producători, producători pe gaze, OMV, eolienele, fotovoltaicele, biomasa, grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, presiunea certificatelor de CO2, nerealizarea investiţiilor de mediu şi modernizarea grupurilor energetice si chiar o legislaţie nefavorabilă.

Rep.: Şi atunci de ce această societate nu merge? Pentru că se discută şi despre aceste certificate ce ar presupune o cheltuială uriaşă.

D.B.: Impactul certificatelor de CO2 impunea un program de eficientizare pentru menţinerea unui cost de producţie pe MWh de maxim 45 de euro, preţ cu care CEO s-ar fi menţinut pe piaţă cu o cantitate importantă de energie. În simulările şi calculele prezentate în faza de proiect al CEO estimam o producţie de lignit în jur de 20 milioane tone pentru anii 2013-2015, dar în acelaşi timp prezentam şi repartizarea acestei producţii pe cariere, astfel încât în funcţie de costurile de producţie şi costurile de transport, să se livreze către termocentrale cel mai ieftin cărbune. Printre avantajele înfiinţării CEO era şi o programare a funcţionării grupurilor în funcţie de performanţa acestora, diminuarea dezechilibrelor, programarea integrată în funcţionarea carierelor de lignit după o ordine de merit, economii care rezultă din achiziţia la scara largă a produselor şi serviciilor sau reducerea costurilor prin intermediul unor condiţii de finanţare mai avantajoase. S-a greşit şi prin desfiinţarea Bazei de aprovizionare. Din contră, aceasta trebuia să deservească întregul CEO. Toate acestea înseamnă reducere de costuri.

Rep.: Se spune că cei mai avantajaţi au fost minerii din SNLO. Şi această nouă formă de organizare ar avea în jurul complexurilor cele mai bune cariere, iar restul nu se ştie.

D.B.: Să nu se creadă că CEO a fost înfiinţat ca să salveze SNLO. În momentul integrării în CEO, SNLO nu avea datorii către bugetul de stat, datoriile către furnizori erau in termene scadente, societatea era pe profit. În 2011, SNLO a avut profit 50 milioane lei, iar la momentul fuziunii, mai 2012, profitul era de 20 milioane lei, iar creanţele erau mult mai mici. Sunt anumiţi tovarăşi care tot vorbesc de datorii istorice ale beneficiarilor de cărbune către fosta SNLO. RAAN avea datorii de 20 milioane lei, acum înţeleg că sunt de 360 milioane lei, iar Govora avea datorii de 18 milioane  lei, acum acestea sunt de 200 milioane lei.  SNLO era o societate stabilă, avea un program de eficientizare şi chiar un plan B, o alternativă daca nu se înfiinţa CEO.

Rep.: Şi atunci, care ar fi soluţiile?

D.B.: Ar trebui văzut care sunt cele mai performante cariere de lignit şi cele mai neperformante din CEO. Sunt sigur ca în primele 5, trei sunt din fosta SNLO. În anii 2012-2013, ca urmare a  unor probleme tehnice şi lipsei unor exproprieri, necesarul de cărbune pentru termocentralele Turceni si Rovinari a fost asigurat din carierele fostei SNLO. Producţia de energie pe bază de lignit şi carierele de lignit trebuie să rămână împreună. Încă mai cred ca există mijloace şi măsuri prin care societatea poate sa fie scoasă din dificultate. Aşa a fost şi SNLO in anii 2009-2010 şi a depăşit momentul. Sunt de acord că ar trebui făcute modificări în structura societăţii, dar în interiorul ei. Sunt de acord ca se pot preda contracost anumite perimetre care livrează întreaga producţie in exterior, dar sub nicio formă nu cred ca divizarea societăţii în formula existentă până în 2012 este o soluţie.

Sigur, cea mai bună formă de organizare ar fi producătorii de energie constituiţi pe acel mixt energetic, pe care ni l-am dorit în anul 2009, Electra şi Hidroenergetica. Să nu se uite că resursele noastre sunt rezervele de lignit care ne asigură pentru mulţi ani necesarul. Noi dispunem de o dotare tehnică ce necesita întreţinere si modernizare, pentru a asigura o exploatare performantă şi în siguranţă, atât in energie cat şi in minerit şi dispunem de o resursă umană cu experienţă de peste 40 ani in domeniu, atât activitatea energetică cât şi minieră şi sunt la fel de importante, şi nu una ori alta.