Bilete pentru FCU Craiova – Petrolul, la casa de bilete a stadionului din Târgu Jiu
Meciul din Liga 1 dintre FCU Craiova și Petrolul Ploiești, care se dispută vineri, pe stadionul din Târgu Jiu, este primul pe care formația din Bănie îl joacă pe Municipalul târgujian. Organizatorii se așteaptă la un public numeros în tribune și vor pune în vânzare bilete și la Târgu Jiu.
Primul meci de Liga 1 pe care FCU Craiova îl va juca pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu va aduce în tribunele stadionului foarte mulți suporteri ai Științei din zona Olteniei. Biletele s-au pus deja în vânzare online dar organizatorii anunță că se vor găsi și la casa de bilete a stadionului din Târgu Jiu. „Suflarea alb-albastră va putea să își cumpere bilet la meci în ziua meciului de la casa de bilete a stadionului din Târgu Jiu, amplasată în incinta arenei. Copiii până la 12 ani, inclusiv, au acces gratuit pe stadion la tribuna a II-a, însoțiți de un adult, posesor de bilet sau abonament, în baza certificatului de naștere și a biletului de acces care va putea fi procurat doar de la Magazinul Oficial al Clubului”, a anunțat clubul din Bănie care va aduce la Târgu Jiu și Magazinul mobil al clubului.
• Programul Magazinului Clubului:
16 august, între orele 14-18
17-19 august, între orele 9-18
• Programul casei de bilete din Craiova:
17-18 august, între orele 12-18
Abonamentele achiziționate pentru sezonul 2022/23 sunt valabile la meciurile disputate pe Stadionul Tudor Vladimirescu. (Se respectă tribuna indicată pe abonament)
• Programul casei de bilete din incinta Stadionului Tudor Vladimirescu:
19 august, între orele 11-21