Băsescu a calculat câți bani sunt furați de la pensionari prin neindexarea pensiilor

Fostul președinte Traian Băsescu susține că pensionarii sunt ”furați și batjocoriți” de Guvernul PNL. Băsescu arată că doar în anul 2020 ar fi fost furați din buzunarele pensionarilor peste 6 miliarde de euro. Acum candidat la Primăria Capitalei, Băsescu încearcă o reconciliere cu pensionarii. Iată ce a scris pe pagina de socializare:

”Pensionarii batjocoriţi şi înşelaţi!
Fiecare pensionar este furat de guvernul PNL şi fostul guvern PSD care v-a păcălit cu legea Olguţei, în medie cu 5871 RON în anul 2020. Liberalii încă mai au scuza crizei, dar Olguţa şi Dragnea au planificat furtul înainte de declanşarea crizei.

Total bani furaţi din buzunarele celor 5,16 milioane pensionari în anul 2020 – 30.294.360.000 RON sau 6.264.731.063 EURO.

De patru ani atenţionez că pensionarii sunt furaţi ca-n codru prin neaplicarea indexării la 1 ianuarie a fiecărui an aşa cum cere Legea 263 din 2010.

Din păcate, liderii aleşi sau autointitulaţi ai pensionarilor au prins gustul statului la televizor unde fără ruşine nu mai prididesc să lingă orice excroc de politician care îi bagă în seamă.
Plăcerea de a linge la politicieni şi de a se da în stambă la tv-uri îl plătesc reprezentanţii pensionarilor înşelându-şi fără scrupule camarazii pensionari.

Concluzii raportate la pensia medie din 2019 care a fost 1292 RON/lună:
1. Dacă la 1 ianuarie se aplica indexarea cu inflaţia cumulată cu 50% din creşterea salariului mediu brut ar fi trebuit aplicată o creştere de 549,6 RON/lună ceea ce la nivelul a 12 luni ar fi însemnat 6595 RON/an la nivelul pensiei medii;

2. Prin creşterea valorii punctului de pensie cu 14%, începând cu 1 septembrie va fi o crestere de 181 RON/lună însemnând o creştere cumulată în anul 2020 de 724 RON/lună;
3. Banii furaţi de guvern fiecărui pensionar anul acesta în lipsa aplicării indexării la 1 ianuarie la schimb cu creştere punctului de pensie cu 14 la sută: 6595 RON – 724 RON egal 5871 RON;

4. Dacă de la 1 ianuarie se aplica indexarea, creşterea cu 559,6 RON a pensiei medii, ar fi însemnat procentual o creştere cu 42% a pensiei medii. Acum pricepeţi dragi pensionari cât v-a înşelat Olguţa cu promisiunea de 40% de la 1 septembrie 2020, când de fapt voi aveaţi dreptul conform Legii 263 din 2010 la o indexare de 42% de la 1 ianuarie 2020?

Date utilizate în analiză din sursă INS şi Guvern:
-salariul mediu brut în anul 2019 – 5163 RON;
-salariul mediu brut în anul 2018 – 4162 RON;
-inflaţie în anul 2019 - 3,8%;
-pensia medie în anul 2019 - 1292 RON;
-valoare punct pensie până la 1 septembrie 2020 - 1265 RON;
-valoare punct pensie începând cu 1 septembrie 2020 -1442 RON”.

Vizualizări: 1,057

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: