Avertizare meteo în toată țara

Toate regiunile ţării se află sub o informare de ploi şi intensificări ale vântului, până la ora 11:00, iar în zonele montane va ninge şi va fi viscol.

Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 11 martie, ora 21:00 - 12 martie, ora 11:00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, care vor depăşi 10 l/mp şi local 15 - 20 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar temporar şi pe arii relativ restrânse şi sub formă de ninsoare.

În regiunile sudice şi sud-estice, local vântul va avea intensificări, la rafală se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe litoral de până la 60 - 70 km/h.

Totodată, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, izolat mai consistent. Temporar, vântul va avea viteze de 50 - 60 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri de peste 70 km/h. Zăpada va fi spulberată şi ninsoarea viscolită.

Vizualizări: 1,963

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: