Avertismentul ministrului pentru fermierii păgubiţi de secetă
Fermierii care nu și-au irigat culturile, deși au avut această posibilitate, nu vor primi despăgubiri pentru suprafețele distruse de secetă, a declarat pentru Agerpres ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. "În zonele unde fermierii au avut posibilitatea de a iriga și nu au făcut-o, nu vor primi despăgubiri, chiar dacă vor înregistra pagube din cauza secetei. Noi am băgat apă pe canale pentru 385.000 de hectare și s-au irigat în jur de 136.000 de hectare. Am alocat 30 de milioane de lei pentru un minimis prin care subvenționăm energia electrică, astfel încât apa utilizată pentru irigații să fie mai ieftină, dar fermierii se plâng că și Apele Române le percep un preț mare pe apa în sine", a precizat Irimescu. Potrivit Ministerului Agriculturii, seceta "a pârjolit" circa 350.000 de hectare cultivate în special cu porumb și floarea soarelui, iar zonele cele mai calamitate sunt cele din sudul țării și nordul Moldovei. (M.M.)