Autoturism lovit de un tren de pasageri
Un tren de persoane în care se aflau 19 călători a lovit un autoturism, sâmbătă, la o trecere la nivel cu calea ferată din judeţul Argeş. Niciunul dintre pasagerii din garnitura feroviară nu a avut de suferit, iar şoferul maşinii a fost rănit, însă este conştient şi cooperant, fiind preluat de o ambulanţă.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în localitatea argeşeană Merişani, unde un autoturism a fost lovit de tren.
În urma impactului, autoturismul a fost avariat în partea din faţă. „Conducătorul autoturismului a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Este conştient, cooperant. În tren şi aflau 19 persoane, niciuna dintre acestea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, anunţă ISU Argeş.
Oficialii Poliţiei Judeţene precizează că poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş au intervenit pentru primele măsuri, urmând ca cercetările să fie efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş.