Prins transportând lemne prin albia unui pârâu de munte

Un reprezentant al unei societăți comerciale din comuna Padeș, județul Gorj, a fost sancționat de jandarmi cu o amendă de 10.000 de lei, după ce a fost surprins transportând bușteni cu un tractor forestier prin albia unui pârâu montan.

Incidentul a fost depistat de jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Tismana, în timpul unei patrulări de rutină.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, transportul buștenilor printr-un curs de apă este o încălcare a legislației în vigoare, fiind prevăzută la art. 54, lit. g din Legea 176/2024, care reglementează pescuitul și protecția resurselor acvatice. „O sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei a fost aplicată societății comerciale din Padeș, deoarece reprezentantul acesteia a fost depistat transportând bușteni prin albia unui pârâu de munte cu un tractor forestier”, au transmis jandarmii.

Acțiunea jandarmilor face parte din eforturile lor de a combate faptele antisociale și de a proteja mediul înconjurător. Aceștia au îndemnat cetățenii să sesizeze astfel de situații la numărul unic de urgență 112 sau direct unui echipaj de jandarmi, pentru a se putea aplica măsurile legale.

Vizualizări: 2,469

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: