Doi minori au agresat oameni pe stradă. Unul în arest, altul testat medical
Doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, au fost reținuți, fiind bănuiți de tâlhărie calificată. Polițiștii anunță că în arest a rămas doar cel de 17 ani, în timp ce celălalt minor urmează să fie supus unei expertize psihiatrice în vederea stabilirii discernământului.
Potrivit IPJ Gorj, în noaptea de 1 spre 2 octombrie a.c., polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un localnic de 19 ani, despre faptul că a fost urmărit și agresat de două persoane necunoscute.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce apelantul se deplasa pe strada Republicii din localitate, împreună cu un prieten, ar fi fost urmăriți de două persoane necunoscute, care l-ar fi agresat pe apelant, lovindu-l cu pumnul în zona pieptului și l-ar fi deposedat de portofel, din care i-au sustras suma de 300 lei, după care i-au înapoiat portofelul și au fugit într-o direcție necunoscută.
Tânărul nu a solicitat la fața locului prezența unui echipaj al ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale, a mai comunicat IPJ Gorj.