Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Arestat după ce şi-a violat nepoata de 13 ani

Un tânăr din Schela a ajuns după gratii după ce fiica surorii sale s-a plâns de faptul că individul i-ar fi pus cuţitul la gât şi ar fi violat-o de câteva ori de la începutul anului şi până acum. Suspectul nu-şi recunoaşte faptele, deşi pe numele său a fost deja emis un mandat de arestare preventivă.

Marian Mărgulescu a fost reţinut după ce părinţii minorei au reclamat la Poliţie presupusa siluire a acesteia. Mama fetei a stat de vorbă cu ea luni, după ce a observat că menstruaţia acesteia întârzie mai multe zile, femeia încercând să afle dacă nu cumva minora este „încurcată” cu vreun băiat de prin sat. După discuţia mamă-fiică, tatăl fetei a aflat despre posibilele fapte de viol şi abuzuri sexuale, bărbatul mergând direct la Poliţie pentru a cere o anchetă. „Soţul meu munceşte la Sadu la o fermă de animale şi eu mă mai duc să îl ajut pe acolo şi câteodată mai rămân noaptea la el, că nu am cum să vin seara pe drumurile astea acasă singură. Copii, fata şi băiatul, dorm cu a bătrână în casă, ei jos şi ea sus, dar a bătrână nu prea aude şi nu ştie nimic despre lucrurile astea. Fata spune că frate-meu, adică unchi-său, i-ar fi pus cuţitul la gât şi ar fi ameninţat-o c-o omoară dacă spune cuiva ce-i face el. Asta mi-a spus ea, asta vă spun şi eu. Eu nu ştiu ce poate fi adevărat, dar medicii legişti ne-au confirmat că a fost violată, dar că nu este însărcinată”, spune Elena Popan, mama minorei.

Acuzată de mătuşi

Copila nu este însă văzută ca o uşă de biserică de două surori pe care mama ei le are, mătuşile spunând că fata mai rămâne seara pe la poartă cu băieţii. Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat în casa sărăcăcioasă din satul Sâmbotin, însă cele două surori îşi apără fratele şi dau vina şi pe sora lor pentru faptele care s-ar fi putut întâmpla în lipsa acesteia de acasă. „Nu ştie nimeni sigur ce s-ar fi întâmplat, se vorbeşte doar că ar fi avut ceva cu o nepoată. Ştiu doar că nepoata mai întreţinuse relaţii sexuale şi cu alte persoane, iar acum fratele meu este la arest. Mama fetei n-a avut nici ea grijă de ea pentru că şi ea pleca noaptea de acasă şi îşi lăsa copii singuri. Fratele meu poate s-o fi îmbătat şi o fi venit fata, că mai venea şi îl chema pe la ea. Ea nu s-a plâns însă de vreo problemă pentru că eu am stat de vorbă cu ea ca să-mi spună dacă are vreun prieten, ca s-o învăţ, că am zis că-i mică, dar mi-a spus că n-are pe nimeni şi nu s-a întâmplat nimic”, spune Aurelia Mărgulescu, una dintre mătuşile victimei şi soră a suspectului băgat după gratii. La fel ca ea vorbeşte şi o altă soră, care e convinsă că mama fetei, adică sora lor, ar dori să îi facă rău fratelui, respectiv, unchiului acuzat de viol. „Nu cred că făcea el aşa ceva, doar ea, soru-mea, adică mama ei, dacă nu o vrea să-i facă rău fratelui nostru. Fata ştiu că are un comportament rău de mică, are umblări seara, pe drum, târziu, iar acum pică fratele nostru de vină”, declară şi Dana Mărgulescu.

Conform anchetatorilor faptele s-ar fi produs în lunile ianuarie şi februarie, de teamă fata nepovestind nimic până acum. „S-a reţinut că acesta, în mai multe rânduri, respectiv, de 4 ori, în lunile ianuarie şi februarie, a întreţinut prin constrângere relaţii sexuale, contra voinţei ei, cu nepoata sa de soră, o minoră de 13 ani. El este acuzat de viol în formă calificată”, spune procurorul Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Ieri după amiază o instanţă a Tribunalului Gorj a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Mărgulescu. Sentinţa nu este definitivă, acesta declarând imediat apel. Tânărul suspectat de viol nu şi-a recunoscut faptele şi nu a vrut să comenteze acuzaţiile ce-i sunt aduse.

Vizualizări: 223

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: