Ar putea munci în folosul comunității după o tentativă de omor

Emoții prelungite pentru Gheorghe Boris, tânărul de 20 de ani, din Bengești Ciocadia, judecat pentru tentativă de omor. Judecătorii au amânat termenul de pronunțare a sentinței pentru că au nevoie de acordul acestuia pentru prestarea muncii în folosul comunității. Boris a ajuns după gratii în urma unui scandal sângeros într-un club din Novaci. Într-o altercație, a scos un briceag și a lovit în stânga și în dreapta, nimerind un minor de 17 ani care nu participa la conflict. Acesta din urmă a ajuns, în stare gravă, la spital, înjunghiat în dreptul inimii.

Tribunalul Gorj stabilise termen pentru deliberare data de 30 mai, însă judecătorul a amânat pronunțarea pentru săptămâna viitoare, urmând ca tânărul judecat pentru tentativă de omor să fie întrebat dacă vrea să muncească în folosul comunității. „Repune cauza pe rol pentru a fi întrebat inculpatul dacă își manifestă acordul în vederea obligării acestuia la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. Stabilește termen la data de 06.06.2017, urmând a fi citate părțile. Pronunțată în ședință publică, marți, 30.05.2017”, este decizia Tribunalului Gorj.

Conflict rasial?

Gheorghe Boris se află în arest de la începutul lunii februarie, imediat după comiterea infracțiunii. Scandalul s-a petrecut într-un club din Novaci. Atât în fața polițiștilor, cât și a judecătorului, cel acuzat a declarat că totul a fost o acțiune de autoapărare după ce mai mulți tineri din Novaci ar fi jignit grupul din Bengești Ciocadia. La un moment dat, s-au luat la bătaie, au fost împărțiți pumni și picioare, iar Gheorghe Boris a scos un briceag cu care l-a înjunghiat grav pe adolescentul de 17 ani care era pe o canapea. Minorul nu participase la conflict. El a fost transportat la spital, de urgență, fiind înjunghiat în apropierea inimii. Tânărul acuzat i-a explicat judecătorului că regretă fapta și că a acționat doar în autoapărare. Pe victima sa nu o cunoștea.

Vizualizări: 964

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: