APIA eliberează de luni adeverințe pentru credite
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează de luni, 9 martie, adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente.
„Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2020, pentru Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări”, a precizat APIA.
De asemenea, prin adeverință se confirmă procentul de 75% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2020.
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, Campania 2020.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.
Dobânda creditelor va fi formată din ROBOR la șase luni plus o marjă de maximum două puncte procentuale.