Anunțul ministrului Transporturilor despre drumul expres Târgu Jiu – Craiova
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că în cel mult două luni va fi lansat în licitaţie pentru execuţie drumul expres Craiova – Târgu Jiu.
“În maxim două luni, iar dacă nu vom prinde sfârşitul anului, va fi sigur luna ianuarie, vom putea să lansăm în licitaţie-execuţie Craiova - Târgu Jiu. Este drum expres. Ţin la acest proiect foarte mult şi va fi lansat în licitaţie, asta însemnând primul tronson Craiova - Filiaşi, care este comun cu Craiova - Lugoj, iar la Filiaşi, Filiaşi - Târgu Jiu se separă drum expres. Vom lansa licitaţia. Poate există şanse să se termine, să putem să facem până la sfârşit de decembrie, dar nu vreau să îmi iau angajamente de care să nu mă ţin. În mod sigur, în ianuarie se poate lansa în licitaţie”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o vizită de lucru în Dolj.
El a afirmat că legătura spre Banat dinspre Oltenia este la fel de importantă ca cea spre Bucureşti. “De asemenea, ştiţi foarte bine că SF-urile pe cele patru tronsoane de la Filiaşi, de fapt până la Lugoj, sunt în diverse stadii. Unele au început, acolo legătura spre Banat, dinspre Oltenia, eu cred că e la fel de importantă ca legătura spre Bucureşti, de la Craiova”, a mai explicat ministrul Transporturilor.