Angajaţii de la Roşiuţa, nemulţumiţi de împărţirea claselor
Opt mineri de la Cariera Roşiuţa au mers joi, 8 februarie, în audienţă, la directorul general Sorinel Boza, pentru a-i transmite că nu sunt mulţumiţi de modul în care au fost împărţite clasele salariale. Salariaţii nemulţumiţi sunt membri ai Sindicatului Solidaritatea 2013, condus de Nicu Bunoaica.
Liderul sindical spune că minerii intenţionau să intre în greva foamei, dar i-a convins să discute mai întâi problema cu şefii din administraţie. „Oamenii sunt nemulţumiţi de egalizarea care s-a făcut, adică cum au fost trataţi de marele lider Roşca şi directorul de unitate, care nu i-a băgat în seamă. S-a făcut o simulare şi la prieteni de-ai lor le-au dat, la cei cu 24 clase încă 2 clase, iar la băieţii aceştia care au clasa 15 şi sunt pe aceeaşi meserie le-a dat tot 2 clase. S-au simţit jigniţi. Să se facă egalizare. Oamenii voiau să intre în greva foamei la complex. Erau hotărâţi. Domnul Boza l-a chemat pe domnul Dafinoiu, am discutat, şi domnul Olaru le-a dat dreptate oamenilor”, a explicat sindicalistul Nicu Bunoaica.
Potrivit preşedintelui Sindicatului Solidaritatea 2013, minerii au primit asigurări că problema lor va fi reanalizată la nivelul EMC Motru.