Andrei i-a cerut lui Igaş să-i securizeze postul de prefect
Prefectul Liviu Andrei împreună cu ceilalţi 37 de prefecţi sosiţi la Rânca au solicitat securizarea funcţiei pe care o deţine. Una dintre solicitările formulate de prefecţi se referă la „securizarea” funcţiei de prefect, Andrei spunând că acest lucru ar însemna inclusiv o eventuală politizare a postului. „Este nevoie de o securizare a celui care ajunge să ocupe o asemenea funcţie pentru că responsabilităţile sunt uriaşe. În cadrul discuţiilor noi am cerut ori să nu tot fie schimbări ale celor care sunt pe posturi în funcţie de situaţia politică ori să fie politizată funcţia şi ştim un lucru. Politizarea se referă doar la prefect, nu şi la subprefect”, menţionează prefectul de Gorj.Liviu Andrei afirmă că prefecţii au cerut MAI şi clarificarea statutului pe care îl au secretarii de comune şi oraşe, care nu se subordonează nimănui în prezent. „Nu se ştie în subordinea cui sunt oamenii aceştia. Ei nu au şefi nici la Prefectură, nici la primării şi nici la consiliile judeţene. Pe ei nu-i trage nimeni la răspundere şi lucrul acesta trebuie reglementat”, declară Andrei. Prefecţii au convenit ca următoarea întâlnire a lor să aibă loc în primăvara anului viitor în staţiunea Olăneşti, din judeţul Vâlcea. Liviu Andrei afirmă că membrii asociaţiei au convenit ca în perioada următoare prefecţii interesaţi să candideze la şefia asociaţiei să îşi înainteze candidaturile spre Ministerul Administraţiei şi Internelor, după care votarea se va face electronic. „Dl secretar de stat Mihai Capră este preşedintele asociaţiei noastre, dumnealui fiind anterior prefect de Galaţi. Acum nu mai poate fi însă pentru că este incompatibil şi, de aceea, este nevoie de un nou preşedinte, pe care am convenit cu toţii să îl alegem în sistem on-line, lucru care se va întâmpla în perioada următoare”, afirmă Liviu Andrei.