Alegeri în cinci organizații PSD din Gorj

Partidul Social Democrat organizează alegeri pentru stabilirea preşedinţilor de organizaţii în cinci localităţi din Gorj. Este vorba despre Albeni, Alimpeşti, Bustuchin, Drăguţeşti şi Urdari. Aici funcţionează în prezent birouri interimare, iar alegerile vor avea loc până la finele acestui an, anunţă Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj.

„Ne dorim să ţinem alegeri în aşa fel încât să nu mai avem birouri interimare şi preşedinţi interimari în aceste cinci organizaţii, pentru că trebuie să întărim organizaţiile locale şi să ne pregătim aşa cum trebuie, cu simţ de răspundere pentru următorul tur de scrutin”, a spus Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj.

Social democraţii s-au lămurit şi asupra posturilor de viceprimar la Tismana şi Drăguţeşti. „Domnul deputat Mihai Weber a purtat discuţii cu domnul primar de la Tismana şi s-a ajuns la un numitor comun în sensul că viceprimarul de la Tismana va fi pus de colegii de alianţă ALDE. Viceprimarul din comuna Drăguţeşti va fi numit din rândul Partidului Social Democrat, cu sprijinul ALDE”, a mai spus Anca Borduşanu.

Proiectul de hotărâre pentru stabilirea viceprimarului la Tismana se discută joi în şedinţă, primarul Marian Slivilescu declarând că vor fi de acord cu oricare din cei trei consilieri ALDE pentru ocuparea postului. „Pe ordinea de zi se află proiectul de alegere a viceprimarului, dar nu este nominalizată o persoană, probabil vor veni cu propunerea în timpul şedinţei. Sunt trei consilieri ALDE şi cinci PSD. Oricare din cei trei poate să fie şi oricare va fi propunerea lor, PSD o va vota”, a declarat Marian Slivilescu, primarul din Tismana.

Situația este mai complicată la Drăguțești, unde pesediștii au două variante de viceprimar.

Vizualizări: 1,486

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: