ALDE confirmă temerile lui Cârciumaru. “Discutăm cu primarii”
Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a spus că are informații potrivit cărora ALDE este în discuții cu mai mulți primari social-democrați. Primul care a anunțat deja că în 2020 va candida din partea ALDE este primarul din Telești, Ion Mischie, ales la alegerile parțiale de anul trecut din partea PSD.
Președintele interimar al ALDE Gorj, Ion Iordache, a spus că are discuții cu mai mulți primari, cărora le prezintă proiecte de dezvoltare. “Nu am făcut un inventar și nici nu vreau să fac un inventar. De câte ori sunt invitat la discuții cu un primar, mă duc. Noi le arătăm proiecte de succes, care au fost implementate și care pot și aplicate și în alte localități”, a explicat Iordache la Radio Infinit.
Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, are informații cu privire la racolările pe care vrea să le facă ALDE. “Sigur mai sunt şi alţii. Aşa am înţeles. Conducerea organizaţiei ALDE discută şi cu alţi primari. Și noi, la rândul nostru, discutăm cu primari de la alte partide. Că vom reuşi sau nu, rămâne de văzut. Aşa se întâmplă în politică”, spunea Cârciumaru săptămâna trecută.
Liderul ALDE Gorj spune că problema trebuie pusă în alți termeni. “Problema nu se pune așa, că noi le luăm primarii. Noi avem un proiect pentru comunitățile din județ, discutăm cu oamenii și sunt foarte mulți care împărtășesc aceleași idei pe care le avem și noi, legat de modul în care trebuie administrat județul”, a spus Iordache. “Nu mă interesează ce probleme au ei, pe noi ne interesează să lărgim echipa”, a concluzionat liderul ALDE Gorj.