Adio invitaţii gratuite la teatru! Brehuţă: Invităm oamenii către casa de bilete
Mai mulţi actori tineri la Târgu Jiu şi un buget mai mare. Acestea sunt două dintre obiectivele pe care şi le-a trasat actorul Cosmin Brehuţă care a câştigat postul de manager al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Brehuţă are în plan să scadă şi preţurile la bilete, dar şi numărul de invitaţii pe care le acordă instituţia.
Înainte de toate, Cosmin Brehuţă vrea o echipă mai mare la teatru: „Pe termen lung şi mediu, teatrul are nevoie de o mai mare deschidere. Am să fac tot ce îmi stă în putinţă să realizez această deschidere. Avem nevoie de tineri, tineri absolvenţi, dacă s-ar putea din Gorj. Fie că ne referim la absolvenţi de Arta Actorului sau de Regie ori Teatrologie, trebuie să punem teatrul pe harta naţională şi internaţională”.
Totodată, mai multe reprezentaţii vor fi dispuse după ce va fi întărit şi corpul artistic. Cosmin Brehuţă a explicat şi cum va face bugetul instituţiei să crească în perioada următoare. Un prim pas ar putea fi reducerea numărului de invitaţii care ajung, în special, la şefi ai autorităţilor locale şi judeţene. Cum vrea să rezolve Brehuţă această problemă: „Prin invitarea cu diplomaţie către casa de bilete şi printr-o scădere a preţului de bilet, raportându-ne la puterea de cumpărare a publicului târgujian, dar şi prin programele atractive care, cred eu, că se vor organiza de acum înainte”.