ACS Viitorul s-a impus în deplasarea de la Mioveni
Start bun în noul sezon pentru ACS Viitorul Târgu Jiu care a trecut de CS Mioveni cu scorul de 2-0. Pentru echipa lui Cristian Lupuţ au marcat Bădăluţă şi Paraschiv, ultimul fiind golgheterul de la Luceafărul Oradea, transferat recent de ACS Viitorul.
CS Mioveni a început mai bine jocul dar a ratat câteva ocazii prin Şerban care a şutat pe jos, de la 20 de metri, iar Bodea a reţinut după care Balint a ratat şi el o mare ocazie, şutând în blocaj, din interiorul careului.
Ocaziile ratate s-au răzbunat iar din minutul 20 oaspeţii au preluat conducerea după o centrare de pe dreapta pe bara a doua, de unde Paraschiv a recentrat în faţa porţii goale, de unde Alexandru Bădăuţă a reluat în plasă, cu capul.
A urmat o altă serie de ratări ale gazdelor cea mai mare aparţinând lui Coşereanu care a şutat puternic de la 25 de metri, lateral stânga, iar mingea a trecut puţin pe lângă vinclu.
La câteva minute după pauză, după o centrare de pe dreapta, Daniel Paraschiv a reluat cu capul din 6 metri, de lângă Ghiţă iar balonul a intrat în poartă. În minutul 61 s-a mai consemnat o ocazie mare pentru Mioveni când Alexe a pasat în centru de pe stânga, iar Hergheligiu a şutat dar mingea a trecut milimetric pe lângă poartă.
În minutul 88 Alexandru Băican a primit al doilea galben în acest meci, pentru un fault, şi l-a văzut apoi şi pe cel roşu, fiind eliminat.
CS Mioveni – ACS Viitorul Târgu Jiu 0-2
Stadion: Orăşenesc (Mioveni - Argeş);
CS Mioveni: F. Croitoru - Rob. Ghiţă, M. Şerban, R. Costin, Ct. Alexe, Beţa, Coşereanu (cpt.), Hergheligiu, Rădescu, Val. Balint, Hreniuc
Rezerve: Sima - Albăstroiu, Ed. Stoica, Anghelina, Măzărache, Işfan, Traşcu. Antrenor: Marius Stoica
ACS Viitorul: Rob. Bodea - Ciul, Al. Băican, Oros (cpt.), Andr. Dragu, Gîrbiţă, Cioiu, Negrean, Buia, Bădăuţă, D. Paraschiv
Rezerve: Moga - Yabre, Seb. Chelaru, Chiorean, Băciuţ, Mitrică, Vl. Rusu. Antrenor: Cristian Lupuţ
Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău) şi Cristian Nicolae Lucaci (Baia Mare); Rezervă: Vasile Buzea (Bucureşti); Observatori: Ionuţ Borcan (Ploieşti) şi George Constantinescu (Slatina).