Accidentări la Pandurii! Revine unul, pleacă doi

Fundaşul echipei Pandurii Târgu Jiu, Nikola Vasiljevic, a revenit la pregătire după aproximativ trei luni de absenţă. Acesta s-a accidentat în stagiul de pregătire din Olanda în vară şi în cursul lunii iulie s-a operat la genunchi, între timp efectuând recuperarea după operaţie. Jucătorul efectuează doar antrenamente uşoare, urmând apoi antrenamentele fizice stabilite de staff-ul tehnic pentru a recupera pregătirea fizică.

Portarul Pedro Mingote s-a accidentat la meciul din ultima etapă cu Astra şi se confruntă în continuare cu probleme medicale, el pregătindu-se separat de ceilalţi doi portari din lot. De asemenea, Wellington se antrenează separat de echipă, atât el cât şi Săpunaru efectuând în continuare câte două antrenamente pe zi.

Fotbaliştii CS Pandurii au reluat antrenamentele la Târgu Jiu în vederea meciului din etapa a 11-a a Ligii I cu ASA Târgu Mureş, partidă programată vineri, 18 septembrie, pe Stadionul Municipal din Severin. Echipa se va pregăti pe propriul teren până joi inclusiv, când lotul se va deplasa la Severin pentru meci. (A.P.)

MINGOTE_ANTRENAMENT

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: