Accident de muncă la Complex

Accident de muncă în cadrul Complexului Energetic Oltenia, la Termocentrala de la Rovinari. Un angajat a ajuns la spitalul cu răni la degete. El a fost internat la secția Ortopedie pentru a primi ajutor.

Accidentul a fost raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, care a anunțat că va efectua o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte ale producerii acestuia. Conform legislației în vigoare, o comisie desemnată de angajator va investiga evenimentul, iar concluziile vor fi avizate de ITM Gorj, în conformitate cu normele de securitate și sănătate în muncă.

Potrivit ITM Gorj, accidentul de muncă a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:10, la Sucursala Electrocentrale Rovinari, parte a Complexului Energetic Oltenia SA. Evenimentul s-a petrecut în timpul schimbului III, când un conducător formație lucru, în vârstă de 48 de ani, a suferit răni grave la mână în timp ce efectua operațiuni specifice funcției. Bărbatul încerca să ridice o pompă pentru a fi scoasă la cota 0. Din nefericire, acesta și-a prins mâna dreaptă între gașă și balustrada metalică, suferind leziuni la nivelul membrului superior.

Imediat după incident, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru a primi îngrijiri medicale.

Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia nu au oferit încă declarații oficiale cu privire la acest incident.

Vizualizări: 2,737

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: